Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Traian Abruda: Zile devastatoare
Nr. 3-4(42) 2021. ISSN:2668 - 5620
Revistă de Cultură, Artă și Literatură
În acest număr: Nr: 3-4(42)
* Gheorghe Grigurcu, *Daniel Corbu, * Nicolae Silade, *Ionuț Caragea, *Florin Mugur, *George Pașa, *Nicu Gavrilovicu, *Cristina Ștefan, *Mioara Băluță, *Ottilia Ardeleanu, *Tănăsescu Florin, *Gina Zaharia, Teodor Dume, *Daniel Luca, *Petruța Niță, *Alexia Emma, *Violetta Petre, Nelu Cazan, *Camelia Boț, *Alexia Bădescu, *Cadar Katalina, *Marcel Vișa, *Toni Chira, *Ionuț Tiberiu Balan, *Marian Vișescu, *Mihaela Meravei, *Lidia Popa, *Petruț Pârvescu, *Paul Coculeanu, *Popa Ștefan, *Vlad Anghelescu, *Traian Abruda, *Daniel Marian, *Doina Filip Pavel, *Nely Vieru, *Getuța Z. Corbu, *Rodica Ochiș, *Florian Lazăr, *Dani Anton, *Eugen Dorcescu, *Veronica Balaj, *Marian Florentin Ursu, *Viorica Crecan, *Vasile Chiliudiuc, *Daniela Mancas Balaiita, *Teodor Morar, *Elvira Elvira Lili Leffter, *Paul Zavo, *Pica Boștină, *Mariana Kiss, *Florentina Savu, *Petronela Apopei,*Nela Talabă, *Ion-Cristea Marilena, *Marin Moscu, *Vasile Ionac, *Jenica Dragan, *Maria Corini, *Teodor Laurean, *Liviu Nedelcu, *Mihaela poduț Ienuțaș, *Floarea Dutulescu Răchițeanu, *Aura Creitan, *Gabriela Garlonta, *Dimitriu Gabriela, *Dorina Neculce, *Alexandru Berceanu, *Lhana Roma-Nova, *Olga Alexandra Diaconu, * Ana Munteanu Drăghici, etc...
Vă mulțumesc tuturor pentru colaborare!
Teodor Dume, Redactor-șef
Ps:
Începănd cu numărul viitor selecția textelor în vederea publicării se va face numai din Grupul Extemporal liric. Textele pentru selecție vor avea mențiunea (sub titlu) Pentru selecție revistă!Comunicat Revista Extemporal liric
Noua metodologie de selecție a textelor în vederea publicării
《Având în vedere restrângerea spațiului de publicare în revista Extemporal liric, datorită unor nemulțumiri şi intrigi care aparțin unora, şi cărora le- am provocat acum o bucurie, începând cu numărul următor, schimbăm metodologia de selecție a textelor!》
☆☆☆
Ana Munteanu Drăghici: Gust de primăveri
În depărtări se destramă
Raze de soare trasează
Insule albe ce-oftează
În lacrimi ce se preling
Pe-obrazul iernii se sting...
Câte-un ghiocel îndrăzneț
Străpunge zăpada semeț.
Parcă născuți din zăpezi,
Candoarea te-mbie să-i vezi
De săbiile verzi străjuiți
Spre izbânda primăverii iviți.
Sufletu-mi, crâng de ghiocei,
Respiră copilăria odată cu ei,
Candoarea în adieri de petale
Primăveri zburdând diafane...
O clipă, ispitită lujeri să frâng,
Tentația pe loc mi-o înfrâng.
Mă tem că petale curând ofilite
Și-ar plânge tristețea în vaze strivite
La fel ca iubirea de om sechestrată
Ce piere când visului e furată...
De-aceea las crângului alba petală
Bucuria privirii să-i fie vestală.
Amintire cu gust de primăveri,
Mă strecor, adiere de petale tăceri...
Și-n mine-nflorește crâng de ghiocei
Gust de primăveri reveria din ei.
Pica Maria N. Boștină: Iubire piatră rară
Şi geană monogram pe-obrazul meu,
A tale buze oxigen pe-ale mele au fost,
La sufletul ce respira odată cu-al tău!
Al tău braț drept perină a fost,
Celălalt braț ai pus dragostea ta,
Perdeaua iubirii pe sânii ca luna
În vraja nopții-n lumină de stea!
Răzoare de maci au împodobit patul,
Flămând de săruturi de patimi atins,
Făcut-ai din brața-nflorite ramuri,
Şi fața de jar cu ele-ai cuprins!
Lumini de stele-nțesară iubire,
Săruturi nestinse din noapte în zi,
Mărgăritare-n dimineți se treziră,
Când dragostea-n gene abia adormi!
Dispăru Luna odată cu roua,
Ca lacrimi pe flori ce răsăseau,
Şi-o ultimă stea ridică rază
Cu dragostea ei, a mea, şi a ta!
Luna ne-a fost o mândră nănaşă,
Şi cerul cu stele al nostru Altar,
Legat-au iubire cu cununia,
Ce-o regăsim cândva peste ani!
Lumini de stele vor fi iară,
Flori albe de ceară vor fi în Altar,
Cu muguri de brad noi geană pe geană,
A noastră iubire ca ultimul dar!
Iubeau bătrânii, iubeau odată,
Când tineri au fost, o viață-n amor,
Iubirea le fuse o rară piatră,
Zmarald,diamantul nemuritor!
Olga Alexandra Diaconu: Intrare în primăvară
dar simt că-n mine
a-nflorit un pom
cu rădăcina-n cer și ramuri-roată
și nevăzut de niciun ochi de om
Simt clipa doar
cu veșnicie plină
și timpul parcă
nu s-ar mai ivi.
Lhana Roma-Nova: De ziua ta, iubire românească!
prin lumi din care încep să ciripească secundele amăgitor,
cutreier vămi trist spintecate de pruncii nenăscuți acasă
și mă înfior prin clipe disecate de râsul tău, de parcă nu-ți mai pasă!...
Tu ai ales chemarea de arginți, tu ai ales străine neamuri
în care să trăiești și să te minți că ești om liber, făr' de hamuri,
și nu mai simți cum bat în tine poteci de sânge românesc
când ștergi din gând și buletine trecut la care eu râvnesc!...
Tu? te agăți de o frânghie pe care n-o poți face ștreang
când vrei să mori dar nu ai glie, și să trăiești dar n-ai meleag...
Eu? mă agăț de curcubeu ce-a fost rescris în trei culori
atunci când Domnul Dumnezeu de dânsul m-a legat cu flori!...
Or, curcubeul românesc se întinde azi peste-un pământ
în care eu îmbătrânesc lângă cei car' sub jurământ
am supt iubire românească, ne-am sărutat precum Brâncuși
sub poarta sfântă, ca să crească pe cerul românesc brânduși!...
Să se ascundă printre ele perechi-perechi de păsări care
s-or logodi doar cu inele în trei culori... ce provocare!
Roșu, galben și albastru – trei inele vrut-a Domnul
să sculpteze în alabastru, ca să le vegheze somnul
când zbura-vor peste Prut la românii care-așteaptă
Dragobete c-un sărut și c-o soartă dreaptă, dreaptă!
De ziua ta, iubire românească, de ziua ta... Baba Dochia
s-a gândit să hoinărească, să își pună degrab' ia,
să călătorească în zare și să poposească în gânduri
la românii ce cu sare o așteaptă în vise, în cârduri,
unde lacrimi nu mai cad, ci rămas-au înghețate
într-un cer dintr-un nomad, precum roțile dințate...
De ziua ta, iubire românească, el - Român de România
va învăța să gângurească sărut sfânt și 'Jos mânia!'....
Iubirea scrisă de Brâncuși în piatra fără de hotar
Băieți și fete ce-au plecat prin lumi nedestinate lor
se vor întoarce din oftat în curcubeul tricolor!
Alexandru Berceanu; Sfidare
pentru a pescui neînțelegerea
și lumea râde
pentru nimic și pentru tot,
într-o deplină înțelegere
se ridică și cade,
cade și se înalță
peste invidie și egoism
înecându-se-n ele.
Doar o pată de cer a plecat
într-o pasăre
neîntorcându-se.
Dorina Neculce:***
poezia a devenit un perete foarte alb
în care s-au aprins miile de galaxii
despre poet nu se mai vorbeşte
cu sfială inima i-a rămas înroşită
într-un trist abandon cu braţele deşarte
despre poet se va vorbi ca despre un nebun
cu ochi injectaţi de la prea multă-trăire
batjocorindu-i noaptea fugară
cu buze pământii
ce poţi să mai spui
despre nebunia lui frumoasă
încătuşată într-un sanatoriu ftizic
doar fluturii toamnei vor mai povesti
îşi vor dezgoli aripa şi gura spre
a ne ofili visarea
într-o poezie obscenă
primenită şi rujată
înflămânzită bocănind vulgar
pe un trotuar al vieților furate
şi mâna ei va strânge
ca într-o menghină masivă
Cuvântul învineţindu-ni-l
Dimitriu Gabriela: Trecutul, labirintul viselor...
Gabriela Garlonta: Spațiul gol
și verde infantil de iarbă
strânsă în somn
îl țin în palmă
îndrăzneață arhitectură
fluidă mișcare
gol de sprijinit în oase
Liviu Nedelcu: Poezii
Pietà
De zile-ntregi bătea,în lung și-n lat,
a Carrarei mare carieră
și-ncepuse, chiar să creadă,
că aleargă dup-o himeră.
Dar se-ntâmplă ceva neașteptat, când
din vechi papirusuri, uitate
de preoți, ce-n nopțile senine,
citeau în zodiacuri înstelate.
Hieroglife vin spre mine
din vechi temple egiptene,
cu ale lor grafii, străine:
de păsări, animale, în desene.
Hieroglife vin spre mine
ca moşteniri din alte vieți,
cu premoniții de destine
pe-ale sarcofagelor peceți.
Hieroglife vin spre mine
din vechi papirusuri uitate,
cu-al lor adagio, ce devine
o Carte a morții, anunțate!
Hieroglife vin spre mine,
mesajul lor, al morții vis,
ne pregătește clipa care vine:
oniricul tărâm al lui Ossiris.
Hieroglife vin spre mine,
ca un memento mori, repetat,
care, din veacuri, iar revine
cu-al său destin neînduplecat !
pe căi nebănuite,
ținându-ne de mână
ca doi copii ferice,
să nu cunoaștem teama
de-acel necunoscut,
să ne privim în inimi
precum într-o oglindă
și să purcedem, iară,
spre-al Lumii Început!
Doina Pavel: Iubirea cu degete ude...
versuri
Cu glasuri subțiri de glezne legateSe -ntorc din război iubirile mele,
Nu pot sa le număr, ele, cu toate,
Nu sunt mai mult ca o ploaie de stele.
Una e Țărmul de la Rasarit
Cu nerăbdarea -n secunde nătânge
Las timpul să curgă încet și smerit
Pe la ferestre cu umeri de sânge.
Apoi vine alta cu Țărmul tăcut
Cu Nord sfărâmat într-un un fel de final,
Îmi este mai toamnă ca anul trecut
cu visul plecat spre un țărm hibernal.
Nici sfinții nu pot sa se- adune - nadins
Când scutur' cireși roz floare pe mal,
A treia iubire e-un fluture- aprins
O lebădă vie cu glas de cristal
............
Priviririle mele cu degete ude
In jur se intind peste frigul din zori,
Tu pari o iubire venind de niciunde
Cu degete ude ca o umbră de sori.
Teodor Laurean: Sonet pomelnic
(dedicat părinților: Vasile și Ana)
Acela care pleacă, cel plecatul,Acela veșnic nu se mai întoarce,
Precum silaba ultimă ce zace
Între cel viu și-acela răposatul!
Se ospătează cu cei vii păcatul,
Pe acei duși încearcă să-i împace--
Încaieră dreptcredincioșii, drace!,
Cât își cioplesc din patru scânduri patul!
Căci nu mai înverzește uscăciune
Pe uscăciunea trupului uscată,
Verdeața care-a fost e-n veci plecată
Și nu se mai întoarce din genune!
Cândva, prin flăcări vinete, ruine
Vor da luminii viața noastră toată!
Teodor Laurean: Înșirat pe sfoară
vei ilumina poteci
cu viscolul irimilor tinere
și flăcări târâtoare
pe arăturile aride!
întrucât
sângerezi în ființă,
pentru că
simți cum cerul trece
subțiat ca o sfoară
prin întrupare--
se balansează duhul
deasupra mucului de ceară
ce te mai fumegă!
Maria Corini: Era El, Grigore Vieru...
la aniversare
Am trecut prin iarba TerreiM-a atins un pas discret.
Era El, Grigore Vieru,
Singur, simplu, dar Poet!
Am purces prin gândul mării,
L-am văzut în infinit.
Era El, Poetul nostru,
Avea ochii în zenit!
Mi-a pus ceru’-un dar, în palmă,
Suflu viu, ce l-am simțit,
Era El, de pretutindeni
Steauă, zori și asfințit!
Plânsul lui în dor de țară,
Îngerii mi l-au adus,
Este El, Grigore Vieru,
E aici, El nu s-a dus!
Patimă cu dor de casă
Și pământul strămoșesc
Azi poetul nostru lasă
Lacrimă din gând ceresc!
Prefăcut în stropi de ploaie
Îmbrăcând cărări târzii
Nedreptățile răzmoaie
Lacrimile ce–i sunt vii!
Am trecut prin iarba Terrei,
M-a atins un pas discret,
Era El, Grigore Vieru,
Singur, simplu, dar Poet!
Nely Vieru: Album, petale de lumină
File de miercuri
Paul Zavo:Lovește
poezie
Tai lemnesub fierăstrăul… care încheie
viaţa copacului rupt…
Am ajuns în sufletul tău,
plâns de floarea tristeţii
arse pe rugul tăcerii.
Nu-mi
roade fiinţa pe care
demult încerc să o reazem de versuri,
dar mucegăieşte
fără nici o altă încercare de a Fi.
Mor puţin
în fiecare secundă
care se naşte orfană.
Loveşte! Loveşte! Loveşte!
Ca-ntr-un câine.
Sufletul meu te va urî
continuu
fără nici un drept de apel!
Nicolae Silade, între marile proiecte ale ființei, în general, și cele vocaționale de identificare a ființei
■cronică,de Teodor Dume
La Nicolae Silade cuvintele, prin senzualitatea lor, amplifică activitatea simțului
tactil alăturându-i și rolul de a sensibiliza sufletul ca mai apoi să poată interacționa cu celelalte componente ale trupului. . Acea tensiune subtilă sălăsluieşte ìn ìntreg sufletul și ca drept recompensă contribuie la crearea unor noi punți de legătură ìntre trup şi minte, angrenând, în acest fel, un întreg absolut.
A- l poziționa pe Nicolae Silade într- un anumit unghi în spațiul literaturii e ca și cum ai avea curajul să- l apostrofezi public pe Dumnezeu pentru fărădelegile tale. Știm bine că Dumnezeu este partea nevăzută din noi și că disponibilitatea lui este veşnică atât timp cât partea umană este percepută ca pe ceva sacru .Privindu- l pe Nicolae Silade, din unghiul meu de vedere, aşezat pe cel mai de sus palier al literaturii, nu îndrăsnesc să mă aşez decât lângă umbra frumuseții cuvântului său. Iată de ce Nicolae Silade, prin creațiile sale, se identifică, fàră greş, cu viața, şi la rândul său, prin metode viabile, identifică fiecare părticică a sufletului.
Spun asta, pentru că am avut privilegiul, de la o vreme încoace, să însoțesc, "sub acoperire", fiecare scriere ce poartă semnătura, Nicolae Silade. Şi pentru că mă pot autoproclama " fan" Nicolae Silade ìmi permit să-l diagnostichez, din punct de vedere literar, ca fiind unul dintre scriitorii care, ìn momentele de explorare lăuntrică, uită de sine şi ìşi smulge bucăți din suflet pentru a ni- le dărui nouă tuturora, chiar şi acelora care au aruncat primii cu piatra.
Nicolae Silade este un pervetit irecuperabil care ìşi găseşte plăcerea şi satisfacția âîìn durerea cuvintelor. Şi totul doar pentru a descoperi rolul sacru al sufletului. Sub incidența acestui gest autorul caută să separe trupul de suflet ca mai apoi să reconstruiască acea punte care ìl va ajuta sà traversezeî ìnspre imaginarul unui întreg binecuvântat al ființei.În faţa mea am părți din sufletul său pe care şi le- a aşezat pe palme şi mi le- a dăruit prin cartea sa "everest". O carte cu un format altfel decât cele cu care ne- am obişnuit, 143 de pagini pe care sunt alocate 49 de titluri. Carte elegantă, prin ținută şi conținut, apărută la binecunoscuta editură, Brumar din Timişoara, ìn 2020. O contribuție aparte, la reuşita acestei lucrări, au avut-o: Loredana Tîrzioru (editare şi copertă), precum şi Alina Guțuleac (tehnoredactare).
O carte "care ìi fac pe oameni să se bucure să se întristeze când minunele / se înşiră una după alta şi înăuntru şi afară unde copiii nu mai ştiu să/ rămână copii unde oamenii nu mai ştiu să fie oameni" (printre troiene şi troieni), pag. 93. Citind cartea te trezeşti absorbit cu totul de ființa din lăuntrul cuvântelor în care a găzduit deopotrivă: lumina,întunericul, fericirea, tristețea, dragostea a acelui cuvânt "mama", dependența de ființa care a hărăzit lumea prin care va trece înspre o altă lume "ìn copilărie iubeam deopotrivă lumina şi întunerucul (...) acum lumina are alt înțeles iar întunericul acelaşi/ şi fie că ìnțelegem fie că nu soarele tot răsare şi nicio noapte nu e nesfârştă" (lumina şi ìntunericul),pag.56/57.
Şi cum să nu ți- se interpună, în calea oricărei pete de întuneric, lumina din sufletul mamei! "pe mama o chema elisabeta nu nu e regina angliei dar e frumoasă(...)e altfel(...)mă sună mereu şi- mi citeşte din/ biblie şi are o oră a ei pe care o ține ascunsă o oră a ei ìn care se ascunde/ o oră de taină o oră de dragoste ìn care numără toate orele lumii / până la o nouă ìntâlnire cu mine şi ìn ora aceea ìşi mută pe ascuns toate irele/ adunate şi ìn ora aceea trăieşte ca într- o casă nouă într- o lume pe/ care lumea de azi nu o cunoaşte"(elisabeta),pag.53/54.
Nu, nu pot să nu îmi caut lacrima pe care am scăpat- o citind acest text şi în care să nu ìl caut pe Dumnezeu să-l rog să vegheze asupra tuturor mamelor de aici şi a acelora plecate, poate mult prea devreme.
Ştiu că sufletul lui Nicolae Silade este unul autentic, dovadă firimiturile existenței sale. carantinându-le, preventiv, între coperțile acestei cărți. Spun "preventiv" nu ca măsură de detenție, ci de prevenție pentru a le proteja până la găsirea celui mai bun confort în sufletul cititorului. Elementele componente ale fiecărui text de aici sunt filtrate cu grijă şi mai apoi controlate sub aspectul emoției pe care o produc, fie chiar şi printr- o simplă atingere a cuvântelor: mamă, lumină, ìntuneric, dragoste, răsărit, bunătate, pâine, apă, dureri, oameni, trăiri şi fapte.
Explicația folosirii acestor cuvinte (liantul dintre trup şi suflet) vine din naturalețea ființei, din exprimarea simplă care imunizează în timp ce şi menține tensiunea dintre stări şi o face credibilă. Poate că rafinamentul existențial consolidat odată cu trecerea anilor il fac pe autor să se supună adevărului absolut, un adevăr care îi va implini trecerea prin viață.
Ceea ce am constatat la Nicolae Silade, şi imi place acest aspect, este raportul dintre cantitate şi calitate, modul in care ocoleşte, cu tact, procedeele ermetice folosite de unii care se învârt in jurul cuvintelor tehnice, reci, robotizate, fără acoperire valorică, din punct de vedere literar, încadrându- le, zic ei, ca opțiune de redimensionare a scriiturii "noii generații".Da, atàt timp, zic eu, cât sufletul creează frumusețea umană şi nu reziduurile de pe fundul lui, vom avea "hrană" pentru toată perioada existenței omului pe pământ. Nu o spun numai eu, ci o spune chiar şi autorul, sub o altă formă, "eu prefer să locuiesc (...) într- o casă de 4x4 cu un frigider într- un colț şi un calorifer in altul/ pe malul unui râu de munte sau la marginea mării / eu prefer să locuiesc in mine însumi" (everest v),pag.16.
Da, aceasta este lumea pe care Dumnezeu a populat-o cu oameni "după chipul şi asemănarea Sa".Revin, totuşi, la cuvintele lui Nicolae Silade,"incepe realitatea cine al cui vis este cine a visat pe cine şi cine a fost/ viu în vis și cine este viu în realitate în realitatea care este tot / un vis"(o realitate de vis),pag.107. Nu- mi permit să definesc sau să redefinesc poezia lui Nicolae Silade, ca fiind o poezie hermeneutică dacă alții nu şi-au permis, dar imi permit să declar că am sesizat valoarea ca simbol al interpretării vieții, bine conturată în tot ceea ce scrie Nicolae Silade.
Aş fi vrut să consemnez discret delicatețea cu care Nicolae Silade îşi stoarce emoțional sufletul , dar având la îndemână doar opțiunea "cititor" ori "consumator" al frumosului din cuvânt, m- am limitat doar la " materia primă" pusă la dispoziție de către însusi autorul prin volumul " everest" şi prin încă câteva volume de autor pe care am avut şansa de a le citi, fără să mai contabilizez aparițiile in revistele de cultură care l- au găzduit.
Vorbind aceeaşi limbă, care ne călăuzeşte pe drumul literaturii şi care ne uneşte sufleteşte, voi incheia cu un citat dintre copertile " everest"- ului, care ori de câte ori il intorci sau il rostogoleşti, cu acesaşi inţelepciune, găseşti cheia sub preşul din faţa uşii, ceea ce inseamnă incredere, recunoştință,şi sinceritate, "era atât de intuneric pe pământ / că m- am gândit să vin şi eu/ să fac lumină" , pag.87
Teodor Dume, membru U.S.E
Postare prezentată
Teodor Dume: De ce, tată?...
Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...
Top 10
-
" Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.” 1 . Pentru un scriitor, d...
-
Scrijelesc pe coaja de nucă poemul în care mă refugiez. Dup-amiezile ploioase scot din matcă răul. Apele spală de umbre piatra cubică a ...
-
Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o fam...
-
suntem atât de puțini în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei într-un alfabet al învârtirii încât ne întrebăm care pi...
-
Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu,Botoşani) : A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de c...
-
34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume/ 34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume ...
-
Luceafăr și zeu și om și apă și codru, și mare, și floare și gând, și vis, și durere, și-mpăcare E lacul, e luna, pădurea și-o stea lumino...
-
Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...
-
Și, ți-am zis, iubito, din două puteri de cearcăn rămâne una, din două puteri de viață rămâne una... din două puteri de moarte... rămân...