Îmbătat de dulce miezul
zilei Soarele adoarme în
mari scutece de purpură
împărătească încă odată
Oglindit chipul meu cerşit
din apuse zări ridează azi
luciul apei unde mă aplec
setea de mine să ostoiesc
Deasupra de noi alunecă
scârţâind stoluri de păsări
din aripile lor largi şi alene
aidoma unui car cu lemne
Oh ! Acum Cartea-nserării
pe unde scrise sunt anume
veştile despre trecerea mea
a rămas cu paginile necitite
Strună de arc încordată de
atâta aşteptare uşa între noi
rămâne închisă până când Doamne ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu