Nicolae Silade: Versuri

                      Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!                       

primăvara românească
I
ziua când am decis să-mi dau viaţa convins că oricine ţine
la sufletul său şi-l va pierde. ziua când am ieşit din mulţime
şi am văzut că singurătatea aduce linişte iar liniştea
singurătate. în ziua aceea s-a luminat de ziuă în viaţa mea.

începuse dezgheţul. mulţimi dezlănţuite împotriva altor
mulţimi dezlănţuite. şi eu singur. cu toate mulţimile înlăuntrul
meu şi cerul înstelat deasupra mea. împotriva cui să lupt mă
întrebam. împotriva cui să lupte un om singur care nu mai e

om. şi în răgazul dintre două întrebări căutam răspunsuri
în adierea miresmelor vechi de când lumea. căutam răspunsuri
în liniştea destrămată de cântecul neschimbat al păsărilor.
şi ceea ce nu am văzut niciodată începuse brusc să se vadă.

II
e ca şi cum te-ai trezi dimineaţa bucuros că nu ai murit. ca şi
cum ai murit şi ai înviat şi nu ştii în ce lume s-a dus lumea ta.
în ce trup de lumină s-a preschimbat trupul tău. e ca şi cum
uşurat de orice povară ţi se însufleţeşte până şi sufletul. da.

e un miracol pe care nu-l înţelegi. un miracol între atâtea
miracole. şi renaşterea asta continuă. şi renaşterea asta.
un buchet de ghiocei pe noptieră. un ciripit de păsări la
geam. şi sloiurile care picură picură picură. sunt semne

că vremea se schimbă. şi vremurile. sunt semne în care
e ascuns înţelesul. viaţa ce ţi s-a dat ţi s-a luat şi viaţa pe care
singur ai dobândit-o. nimic nu e nou sub soare vei spune dar
soarele acesta e nou. şi ceasul vechi măsoară timpuri noi.

III
primăvara noastră a fost hitleristă. primăvara noastră a fost
comunistă spunea bunicul. caută tu o primăvară mai bună
spunea. caută tu o primăvară românească. fuma şi se ruga
de mine aşa cum eu mă rugam de dumnezeu. dă doamne.

şi domnul a dat domnul a luat domnul ne-a învăţat să luăm
singuri ceea ce este al nostru. ne-am luat viaţa în propriile
mâini. în timp ce alţii voiau să ne ia viaţa. am luat moartea
şi-am călcat cu ea peste moarte. cum se spune la înviere.

şi chiar o înviere a fost. ca învierea lui lazăr. despre care
aflasem din biblie. ca învierea fiicei lui iair. ca atâtea învieri
despre care nu se mai ştie nimic. şi dacă învierea unui om e
o minune când un popor învie e cea mai mare dintre minuni.

IV
noi n-am avut timp să trăim. noi n-am avut timp să fim. noi
nu am avut un timp al nostru. dar acum când timpul intră în
alt anotimp acum când soarele ne aparţine când stelele ne
fac cu ochiul acum când dumnezeu este român acum avem

tot timpul de pe lume. şi lumea e a noastră. în întregime
înlăuntrul nostru. afară e doar iarba verde peste mormintele
de altădată. afară e un sat încremenit în timp. în alte timpuri.
un sat din care vin mulţimi de îngeri. cum vin copiii uneori

din copilăria noastră. şi cresc cum creşte iarba verde de
acasă. cum cresc stejarii în păduri. perdeaua de zorele la
fereastră. când zmeurul împrăştie arome. renasc speranţe.
şi florile din glastră dobândesc culori. şi veşnicia e a noastră.