Aurelius Belei, un poet sigur pe cărarea poeziei

          AURELIUS BELEI               

Născut pe 4 octombrie 1971 în orașul Brăila, România
Prozator român de speculative fiction, fantasy și realism magic.
Membru fondator al Cenaclului de Arte Vizuale și Literatură de Anticipație “Sfera” din
Brăila (înființat pe 17 ianuarie 1993).
Debut literar în 1993 în revista “Jurnalul SF” cu schița “Techno-Love”, dedicată lui
Freddie Mercury. În decursul timpului am colaborat cu numeroase publicații și
periodice de gen: Jurnalul SF, Anticipația CPSF, cotidianul “Libertatea” (Brăila),
fanzinele “Sfera” (Brăila), Satelit-STRING (București ) cotidianul “Telegraful” (Piatra
Neamț), suplimentul "Themis Art Magazin" (Iași), “Super Nova” (Iași) și Almanahul
Anticipația.
Debut editorial cu volumul "Technoficțiuni" (1998) – Editura Tritonic (schițe și
povestiri)
Multipremiat la concursurile literare de gen:
 premiul III - HELION 1993 (Timișoara) – “Alpha Borealis”
 premiul II - revista MAGAZIN 1994 (București) – “Învingătorul ia totul”
 premiul I - SEGRA 1994 (Slatina) – “Pseudo-genesis”
 mențiune QUO VADIS? 1994 (Giurgiu) – “Silvomatul”
 premiul editurii MULTISTAR- Atlantikron 1994 (Cernavoda) – “Genetic-Game”
 premiul STAR TREK 1996 (Buzau) - schiță
 Mențiune - Concursul național de proză scurtă SF Helion 2017 – “Bună seara,
Tereza”

     Antologii                             

- În colecția anuală Fantasticul Mileniului III - editura Granada (antologie realizată
de regretatul Mihail Grămescu împreună cu Adina Lipai) tradusă în limbile maghiară,
sârbă, franceză, rusă, germană și engleză
- România SF 2001 (ProLogos, 2001)
Apariții în periodice
1995 - Almanahul Anticipația
Numerele 508, 510 - Colecția Povestiri Științifico-Fantastice, Anticipația.
1999 - Dicționar SF: artiști plastici, autori, edituri, mass-media, motive, personalități este
o enciclopedie a științifico-fantasticului românesc după anul 1990. A fost publicată
în 1999 de către Editura Nemira

***

 Aurelius Belei

 este un poet cu o încărcătură emoțională bine conturată în câmpul de desfășurare a stărilor. 

Un poet sensibil cu reflexii asupra existenței, ceea ce întărește scheletul pe care se va așeza frumusețea cuvintelor.

Nu pot decât să-i urez,, un bun venit în lumea poeților!

(Teodor Dume, redactor-șef)

 Lumina mamei  

Dintr-o lumină ai
adus o lume curată
peste aripi și
zâmbet de prunc.
Ai încolțit vise
și cutezanță de
nou început peste
inima mea.
Ai plămădit senin
din palmele tale
peste cerul de copil
al aripilor mele
orbitoare.
Ai lăsat peste toate
binecuvântarile înalte
smulse din însăși
viața ta
lumânare veșnic
reîncepută
acum prin mine.
Dintr-o lacrimă
îți înalț cărarea
din stele
plină de rugi înflorite
cu o lumină și
mai mare
cât toată dragostea
raiului nerostit,
Mamă!

     Recviem     

Ușor pe cărare
și tata se duce
și mama pășește încet,
îi simt cum ne pierd
cum li se desfac
zările sus
primitoare,
în priviri îi aud
cum foșnesc amintiri,
ne vorbesc
despre toate,
despre rost,
despre alb,
despre zborul de a fi
ce li se așterne strâns
peste suflete,
tot mai strâns,
acolo unde
timpul
nu mai
moare
niciodată.

   Dor de Lumină   

Din Lumină am venit
prin răsărit bogat
de viață ce-nflorește,
în Lumină ne întoarcem
cu apus smerit
de moarte ce-nzăpezește.

     Dorul              

Dorul
este fiorul
nemărginit
și nemângâiat
al cerului
fără de aripi.

Dorul
este bucuria ierbii
ce aude
răsărit încetișor
de pași umeziți
de rouă.

Dorul
este lacrima
ce se știe
șoaptă de Lumină
ruptă demult
dintr-o ploaie
de stele.

Dorul
este tandrețea nerostită
născută dintr-un ieri
de poveste
a unui astăzi
rămas blocat într-un
nefiresc sens giratoriu
fără de mâine.

Dorul
este răspunsul
tuturor îngerilor la
neatenția noastră
în fața pământului
ce-l tot săpăm
cu tranșee, cu putere,
ori cu nopți
fără de viață.

Dorul
este neliniștea fiecăruia
crescută din
amari așteptări
de după ce
nu ne vorbim de tot
ori nu ne odihnim
îndeajuns
ochii unul în
poala celuilalt
suflet.

Dorul
este arderea cu care
sfâșiem clipele
când bucăți din noi
lipsesc fără de vreme
și cerșim totului din jur
să ne aducă
din lumile neștiute
ce ne împrumută
surâsul celest
a ceea ce am fost
undeva, cândva,
fără de pereche.

Dorul
este drumul neînceput
chiar către noi
când ne uităm că suntem
sublimă aripă
a unui zbor
lăsat Aici și Acum
sub un anume cer
ce ne cheamă rostul
necontenit
dintotdeauna.

Dorul
este singurătatea mea
fără de tine
când muzica Raiului
îmi curge
prin toți porii
dansându-mă
cu Iubire
cu tot.

       Livada            

Prin livada de suflete,
printre fire de
azur și clipe de aur,
argint tămâiat și
vise fără cusur,
alunecă
îngerii de seară
cu capetele plecate,
mulțime de aripi
îngândurate
cu felinare încremenite
abia licărind a nădejde
plâng cu hohote,
de atâta amar
ochii li se sting,
de atâta risipire
și stelele oftează,
cum
încă o noapte
se lasă grea umbrind
felinarele raiului
ce am fi putut să fim
noi, oamenii fără de rod
mulți fără de rost
acum și fără de lumină,
doar felinare de îngeri
mai plâng
a neputință stinsă
priveghi tremurător
în livada cu suflete.

  Șoapta numelui tău  

Din adânc dezbrăcat
de liniște te chem
dimpreună cu
toată arderea
sinceră și chinuitoare
a cerului meu
fără de stele
fără de nori
fără de lacrimi
fără de adiere
fără de sens
fără de îngerii
plecați degrabă
să-mi rostuiască vise
să-mi cutreiere lumi
să-mi picteze din belșug
cu albastru smuls
cioburi din cât
mai multe înălțimi
un alt adânc de inimă
ce va răspunde
răscolitor doar la
șoapta de senin a
numelui tău.

       Ruga iubirii          

Când voi ajunge la marea mea
am să mă închin stâncilor
și puterii de dincolo de zare
voi săruta icoana valurilor
în adiere de răsărit
peste toată liturghia cosmică
a noului început de inimă
voi arde tămâia cerească
a brizei unor visuri
și te voi aștepta
lacrimă de aur a fericirii
la celălalt capăt
al rugilor mele.

     Raiul meu                

Sunt doar un nebun
ce dansează printre
suave lumi
cu nerostite clipe
și pe sub ceruri de aur
pe armonia unei inimi
prinsă într-o
cerească melodie
tainic auzită numai
de lacrima șoptită
a Raiului meu
îndragostit
de tine!

   Topire de Lumină    

Lumina și-a topit
aripile alergând,
are dureri
la zborurile înalte
și rană vie
la sufletele joase,
nu se oprește-o clipă
aleargă spre
însuflețite stele,
spre nemurite doruri,
căutând roadele coapte
ale inimilor,
tot aleargă,
o simt și prin mine
cum urlă a infinit
săpând
după iubire.

            Umbră                

Te-ai urcat pe o șoaptă
să nu te mai caut
ai închis pleoapele lumii mele
și te-ai pierdut în amurg
lăsându-mi sublimul fără infinit
cu trupul flămând de iubire
am coborât printre vise
am deschis porțile dimineților
am rătăcit timpul printre amintiri
am plămădit o lume nouă
cu îngeri mult prea uimiți
sub un cer plin de aripi
cu care mi-am pictat cuvintele
cumva să rămână doar
între cele două lumi
o singură umbră
cea cu asfințitul căderii mele
sub șoapta de poveste
a pierderii tale
in Rai.

    Elegie la răsărit     

Suav îmi împleteai
gândurile cu ruga
visele cu stelele
plutirea cu fericirea
zâmbetul cu florile
țărmului meu...
suav îmi petreceai
clipa prin cerul
aripilor tale
lăsat semn
între valurile
îmbrățiărilor
înmugurite diafan
tocmai din
răsărit.

      Regăsita mea       

Recunosc
te-am căutat în fiecare privire
ce izvora frumusețe
în fiecare surâs ori adiere
de patimă coaptă în trupuri
pe sub ceruri și aripi
pe sub pietre și valuri
pe sub parfumuri perfecte
ale unor șoapte de dor
am tocit cărări neumblate
să te pot găsi
așa cum îmi erai
promis dăruită
și vis și culoare
și rugâ și zbor
în mine nu te căutasem
trăiai atât de strâns
îmbrățișată în lumina
dimineților mele
încât ceea ce respiram
eu crezând că
e sublimul răsăritului
era de fapt
zâmbetul inimii tale
cu tot cu infinit.