Violetta Petre:***

      versuri                                                 

Strigă-mă mai des, iubite, doar ecoul unor vise
mă mai chinuie spasmodic între două respirări,
când aştept pe buza nopţii doruri nemărturisite,
să-mi oprească zbuciumarea nedoritelor negări.

Nu mă cere nicio viaţă, nicio moarte nu mă iartă,
numai tu de m-ai alege dintre toate câte sunt,
să-ţi fiu aşternut de seară-n care ochii-mi te răsfaţă,
mângâindu-ţi cu albastrul fiecare amănunt.

Nu mi-e primăvară-n trupul chinuit de aşteptare,
chiar de seva verde-şi cântă răzvrătirile-n eter,
între mine şi iubire e atâta depărtare
şi în zborul către tine, n-am busolă, nici reper.

Muza-i dusă prin poiene, la un praznic de-nnoire
plictisită de vetuste lamentări în vers de ploi,
eu mai scormonesc sub gene o sărmană amintire;
dar avem vreo amintire-n care suntem amândoi?