- Pas de voie-n cimitir
...mergeam lângă tine
nu-ţi vedeam decât fruntea
şi părul negru fluturat în vântul subţire
ianuarie rupt
îmi părea caraghios
să stau lipită de scândurile lucioase
ca de mărturia unui testament
în numele tatălui şi fiicei
gândeam numai în duhul meu
ca la o perpetuă aşteptare a ta
mi se învălmăşea mintea
de mere şi zmeie, de păpuşi
rochiţe şi funde roz,
de cofetăria Nufărul
şi scrânciobul făcut de tine
toate ca viitor cuvenit
oamenii cu ochi de peşti
mă priveau insistent, mă strigau
mă trăgeau afară
ca pe-un iepure prins în capcană
dar eu nu mă dezlipeam
de scâdurile lucioase ale cerului
îmi erau contururi fireşti
...merg lângă tine
îţi flutură părul negru în vânt
ieşim des în oraş
niciodată la cofetărie
niciodată în parc la scrânciobe
mergem printre oamenii cu ochi de peşti
şi case din scânduri lucioase
pe trotuare cu margini de cer
uneori râdem
alteori plângem
tu taci mormânt
dar eşti atât de frumos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu