Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Marcel Vișa:***

      versuri                                       

ecourile sunt purtate de vântul
ce se strecoară sub norii foșnitori ai dimineții de marțipan.
vocalele se aștern în coarnele cerbilor fantomatici,
pe șalele reumatice ale bătrânilor muribunzi.
consoanele alcătuiesc adăposturi temporare.

de zile întregi bei sânge amestecat cu țuică,
shake-ul îți hidratează starea de melancolie.
năluci adiacente mediului vitreg în care te scalzi
te plimbă de mână prin lumi monocrome.
dialoguri șoptite îți remodelează singurătatea
pe care simțurile (amorțite) n-o mai percep.
țurțurii de gheață se dezlipesc de acoperiș,
te desprinzi odată cu ei,
cazi în brațele invizibile ale destinului
care se apropie și te adoptă,
te hrănește la sânul lui de șmirghel.

***

sârma ghimpată,
cordon ombilical de care atârnă viața
nomazilor.
în țarcuri îngrădite se adună, se triază,
în timp ce
mugurii de inox vibrează în aerul serii,
sperie hoarda.

mai sus
spre creste,
vacile pasc soarele low
și norii radioactivi.
au ugerele full de bere bragă.
pe coline,
lucrătorii din straturile de lalele
beau vinul învechit în pet-uri murdare,
își schimbă zilnic cămășile,
pielea,
ucid izopodele acoperite cu șindrile.

zBucium.
straturile superficiale de jeg selenar
sunt spălate de vinarsul ce curge pe țevi ondulate,
în timp ce roboțelul visează cafea latte.

e joi abia,
weekendul promite destrăbălare,
săgețile indică decibeli în creștere
pe zona magnetofonului rusesc
uitat pe etajeră 'n cavou.
se aruncă la întâmplare mitralii de
bumtzii bumtzii prin livezile de ferigi,
vechi prafuri se înalță în văzduh
pe elicea dronelor călătoare.
bass și înalte printre copacii cu membrane de celofan,
scrâșnetul urzicilor.

e ziua lor,
iar Bătrânii apar și dispar.
holograme cu rădăcini în trecut
zumzăie în iederă, aduc jointuri de fragi.
trei doamne și toți trei fumători,
stau la masă și tac,
iar motorașul cazanului toarce
ca un uriaș motan de alamă.
tragem la măsea și de timp,
captivi în trip,
în timp ce monstrul de sub pat ne descalță,
înnoadă șireturile,
dă jos măștile.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10