Marian Vișescu: ***

Din umbră îți urmăream privirea
voiam să-ți fur liliacul din ochiul drept
și-apoi să-l plâng împrejur.
Am crezut că ochii mei pierduți
pot vindeca boala din ochiul tău stâng
în care se acrise mustul iubiri rămase.
Să mă lași să adorm în timp ce plâng
lăsându-te să treci dincolo de marginea mirării
să-mi lași în podul palmei o lacrimă căpruie
să mă condamne muritor în fața nemuririi

Vis

În noaptea când cerul

se fardează cu strigoi,

dansează-n ochii minții iele.

Visul se dezminte

și lasă loc patului să țipe.

Tac!

Se aud brațele nopții

storcând spirite

în mintea care doarme

pe leagănul de sânge.