Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!
vara carpatină
I
vara e anotimpul iubirii se spune. dar eu nu prea ştiam săiubesc. sau mă iubeam prea mult pe mine. iubirea e altceva
mi-am zis. da. şi începi să iubeşti când toată ura din tine s-a
stins. când ai puterea să ierţi şi abuzezi de această putere.
şi în această vară carpatină în această vară libertină când
soarele îşi face de cap iar ploile se ţin departe de pământul
sterp când libertatea şi-o pune cu toţi şi ura dă în afară o
dulce răzbunare ne cuprinde. şi ne orbeşte. şi ne aprinde.
cum să-i iertăm pe cei ce nu ne-au iertat niciodată? cum să-i
iubim? cum să-i iertăm şi cum să-i iubim pe cei ce ne-au luat
totul? iubirea cere prea mult îmi spuneam. da. iubirea cere.
şi iubirea dă. şi numai din ce dă iubirea e îndestul să fim.
II
aerul devenise irespirabil. arşiţa insuportabilă. iar soarele
nu se-ndupleca o clipă. nici de păcătoşi nici de cei fără
prihană. a fost cea mai fierbinte vară. până şi vară-mea
care visa întruna ţări mai calde şi-a luat gândul de la ele.
.
de parcă toate ţările calde se adunaseră în ţara noastră.
ne mulţumeam cu pământul de sub picioare. cu orizontul
din ce în ce mai deschis. şi călătoream. într-o maşină fără
aer condiţionat. fără condiţii. fără ţintă călătoream. dintr-o
ţară în alta. dintr-o lume în alta. până când am ajuns şi noi
în lumea noastră. sub soarele neiertător al verii. al aceleiaşi
veri care vine întotdeauna la timp. spre a ne aminti că timpul
în înţelepciunea lui trece şi ne iartă. şi are totuşi rostul lui.
III
vara în munţii carpaţi. vara noastră carpatină. vara noastră
mai altfel. cu cireşe caise şi zmeură. multe popoare tânjesc
după o astfel de vară. după umbra pădurii de brazi şi după
izvoarele noastre. după aurul din adâncuri. dar aurul
dinlăuntrul nostru e cel mai mare dar. şi împărăţia cerurilor.
şi tatăl nostru e chiar tatăl nostru. să luăm aminte. şi iarăşi
să luăm aminte. când pentru ceea ce trebuie spus nu mai
există cuvinte să luăm aminte. şi iarăşi să luăm aminte.
să ne adunăm la marginea mării când marea vălureşte până
departe în timp. când anotimpul îşi face timp pentru noi. şi
olimp. şi neptun. jupiter. saturn. eforie. şi venus. când ovidiu
se-ntoarce din veşnicie. şi mamaia noastră. şi tatăl nostru.
IV
m-am trezit cu puţin înainte de ora două din noapte. să
ascult ropotul ploii pe asfalt. pe acoperişuri. pe pământul
uscat. m-a trezit tunetul puternic al lui dumnezeu. chiar şi
mort să fii fost mă trezeam chiar şi orb să fii fost mă luminam
cu lumina din fulgerele lui dumnezeu. atâtea fulgere. şi
tunete. şi alarmele maşinilor din parcare. dar oamenii toţi
dormeau. lumea întreagă dormea. înfăşurată în ploaie. în
ploaia care înfăşura pământul. ca o pătură şiroind. îmi era
dor de o ploaie de vară. şi dumnezeu a dat. dumnezeu
a binecuvântat pământul cu ploaia lui. după zile lungi după
zile îndelungi de secetă în această noapte a plouat toată
noaptea. în zori ni s-a arătat soarele. ni s-a arătat curcubeul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu