GHEORGHE GRIGURCU, LA 85 DE ANI!
DIN "URBEA" DE PE CRIŞ , LA MULŢI ANI, MAESTRE!
În fiecare lună de aprilie, din ultimii câţiva ani, m-a bucurat momentul în care l-am sărbătorit, în gând şi suflet, pe Gheorghe Grigurcu. Mă bucur şi acum, în aprilie 2021, când domnia sa a împlinit 85 de ani. Spuneam mereu şi o spun şi acum: Viaţa domniei sale, aparent simplă, îşi asumă, într-un mod emblematic, trăirile de dinainte de 1989 şi ceva mai încolo când eu , Teodor Dume, eram adolescentul timid şi băteam cu sfială la porţile literaturii, fără să ştiu că prin marele Grigurcu voi ajunge un Făt Frumos fără poveste, un prinţ iubitor de cuvinte şi împreună vom "marşa" pe structura unei existenţe ce ne caracterizează. Această nouă identitate pe care Gheorghe Grigurcu mi-a făurit-o în "urbea" de pe Criş , cum îi plăcea să spună, se încadrează în măsura unei poveşti în care personajul promite, deşi complexele lui sunt mărturisite parţial. Acea parţialitate a existenţei devine o realitate dureroasă.
Surprinzător sau nu, Gheorghe Grigurcu, în această lume mereu în mişcare, mi-a dăruit şansa de a produce stări şi ale exterioriza fără a indica, uneori, sursa interioară care-mi cicatriza suferinţa. Iată-mă azi un personaj care străbate în interiorul cetăţii cuvintelor şi-i mulţumeşte lui Gheorghe Grigurcu, la împlinirea vârstei de 85 de ani, pentru că mi-a reactivat şi amplificat dorinţa de a fi ceea ce sunt.(Autor până acum, 2021 aprilie, a peste 30 de volume, semnate Teodor Dume)
Lăsând la o parte iubirile ori durerile ascunse, sentimentele dar şi eşecurile din trecut, mă văd obligat să mă confesez cuvântului,( deşi am expus deja multe dintre elementele existenţei mele), încercând astfel să intru în sărbătoare.
Ziua în care ne naştem e cu totul altfel. Şi asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viaţă în care nu ne aparţine. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidenţă sau nu, primăvara aceasta m-a adus şi pe mine tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumuseţea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să păşim înspre o lume care nu ne aparţine. Chiriaşi în propria viaţă oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu ştiu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaştere a fiinţei.
Aflându-mă printre cei mulţi care nu ştiu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară a împlinit 80 de ani. Acest Om şi mare critic (numărul unu al poeziei din România), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arhid dar şi punţi de legătură între cuvânt şi cei care ştiu să-l folosească, trăieşte echilibrat într-o lume în care noi cei mulţi încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem la poarta cuvântului îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un uşier care ne validează (sau nu) trecerea înspre o lume a cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de noi înşine, ne face să ne privim, din când în când, şi în anumite momente, ca pe nişte frumuseţi prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranţa că cei mai mulţi dintre noi ne hrănim prin şi cu frumuseţea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar şi respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca şi cu celelalte elemente definitorii ale vieţii.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supravieţuitor care s-a debarasat de frică şi neputinţă (deşi elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată şi nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărţi şi cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creaţia sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte şi nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viaţa aceluia pe care l-am stimat şi-l stimez şi care mi-a deschis larg ochii înspre cunoaşterea cuvântului. Şi cu această ocazie îi mulţumesc pentru episoadele trăite şi petrecute împreună în "urbea" de pe Criş. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea şi timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult şi dăruim puţin.(...)
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
Iată o cifră; 85,. Destinul, lăcomia (numită, în situaţia de faţă, dorinţă) sau crezul din lăuntrul lui Gheorghe Grigurcu l-au propulsat până dincolo de limitele normale ale vieţii. Motivaţia nu poate fi decât lupta pentru înfrângerea aceea ce primim la naştere ;frica, teama, iubirea şi moartea. Grija deosebită faţă de cuvânt l-a ajutat pe Gheorghe Grigurcu să depăşească momentele trecutului. Nu voi detalia condiţiile socio-sociale pentru că ele au devenit istorie, şi în timp subiective, fără formă chiar dacă fondul a existat şi încă mai persistă în unele situaţii limită. Toate aceste nuanţe, ca să nu zic percepţii, uneori diferite pentru unii, Gheorghe grigurcu le-a punctat în una dintre prefaţele cărţilor mele.Judecând obiectiv şi fără prejudecăţi, implicând sinceritatea, nu pot decât să reliefez ceea ce unii au spus deja. Îmi este foarte greu să vorbesc despre criticul Gheorghe Grigurcu, chiar dacă, despre calitatea sa de Om am mai vorbit cu multe alte ocazii, dar îmi revine sarcina morală de a-i mulţumi în numele multor lucruri.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoţie. Şi asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie şi "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci şi traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identităţii a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefaţa cărţii mele "Strigăt din copilărie" :(Pe poetul Teodor Dume nu mi-l pot imagina decât pe fundalul oraşului său, care timp de aproape trei decenii a fost şi al meu, Oradea. Oraş subtil şi cochet, neîndoios, cu o tradiţie barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar şi cu o prospeţime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescenţă perpetuă a uşoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale şesului şi de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află.
Iluzie, s-ar putea replica, ficţiune! Desigur, dar numai până la un punct. Căci orice loc se întreţese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naştere, ori prin îndelungă vieţuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste a persoanei. Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă.
Prin pana sa, ele se obiectivează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare. <Gheorghe Grigurcu>)
Ţin minte că şi subsemnatul, într-o anumită perioadă, am fost "propulsat", cu voie sau fără voie, înspre necunoscut. Ambii părăsind "urbea" de pe Criş ne-am simţit stingheri în propria noastră fiinţă. Interesant mi se pare faptul că prietenul meu de atunci, Gheorghe Grigurcu, a fost singurul care în acea zi (de 4 aprilie) m-a felicitat şi m-a îmbrăţişat. A fost un lucru minunat şi de suflet. Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere şi pe care le tatuezi pe suflet. Nu ştiu dacă tăcerea degradează sau împlineşte, ştiu doar că, indiferent de pretext, viaţa este un experiment, un refugiu şi rareori un crez.
Gheorghe Grigurcu, tăcut, s-a refugiat în cuvinte. Acest refugiu i-a întărit capacitatea creativă şi pofta intelectuală.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi. Acea contopire compensează suferinţa celuilalt.
Onorând acest eveniment mi-am permis să-i dedic lui Gheorghe Grigurcu (în mod special) cartea "Vitralii pe un interior scorojit", care a apărut în luna aprilie şi cu ocazia zilei mele de naştere (04 aprilie), dar şi a domnului Ionuţ Caragea (născut pe 12 aprilie). O carte născută în zodia "berbec" şi dăruită din suflet altor trei "berbeci"
Aşadar, din "urbea" de pe Criş, la mulţi ani, maestre Gheorghe Grigurcu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu