Teodor Dume: sub teiul unui anonim

     poezie

sunt un anonim uitat
pe o bancă de lemn
sub teiul
de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă...

teiul a înflorit de 65 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp
în care mama
îmi citea din Tatăl Nostru
iar Dumnezeu
se juca cu mine mereu

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi creşte şi
creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară