Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Vasile Culidiuc: Zi obișnuită

(proză scurtă)

Soarele dogora, moleșându-mă. M-am îndreptat, pe jos, spre PTTR. Aveam câteva fise de trei lei. La interurban trebuiau fise de trei lei.
O voce de femeie.
-Aș vrea să vorbesc cu Geanina, spun eu.
Eram nerăbdător.
-Da?! Ce vrei? Ți-am spus să nu mai suni, spune Geanina.
Rămân fără replică. Miroase a liliac în cabina telefonică.
Alb.
Alb umed.
Îmi vine să plâng.
Plâng.
Lacrimi grele curg pe receptor. Nu accept s-o pierd așa.
Negre.
Cireșe negre. Dulci.
Cireșe.
Mă urc în copac. Strâng cireșele și le bag în buzunarele cămășii. Aveam două buzunare la piept.
Bucuros.
Seamănă cu Margareta Pâslaru.
O iubesc.
Stă în Botoșani. Ne întâlnim la bunici. Eu vin de la Gura Humorului. Ne știm de mici. Acum suntem în clasa a treia. Suntem mari.
I-aș spune că o iubesc, dar mi-e frică. Sunt timid. Dar fac lucruri nebunești pentru ea.
-Ți-ai pătat cămașa, spune Geanina.
Aprob.
Mă uit la ea.
E frumoasă.
E... Of, de ce n-am curaj. Trebuie să-i spun că o voi iubi toată viața.
Cineva bate în geamul cabinei.
-Ai adormit? Plângi? Ieși afară, spune necunoscuta.
Îmi șterg lacrimile.
Sunt rușinat.
Fata zâmbește.
Iasomie.
Miroase a iasomie.
E blondă. Seamănă puțin cu Laura.
-Ai fost la Electro?! Te știu!
Sunt încurcat.
Am o carte sub braț, 'Mapa Cenușie G.R.' de Haralamb Zincă. Apăruse la Editura Militară. I-am promis lui Cătălin că i-o împrumut...
Ies.
N-am curaj să mă uit în ochii fetei.
Galben.
Bluză galbenă.
-Te-a părăsit? Să nu mori din dragoste, spune blonda.
Pun 'Dire Straits'.
'Brothers In Arms'.
Alb.
Tavanul camerei.
Pick-upul merge.
'These mist convered mountains/ Are a home now for me/ But my home is the lowlands/ And alwais will be...'
Geanina se uita într-o carte.
-Ce-ai de gând să faci?
-Dau la T.C.M., Mașini Unelte sau Electrotehnică, spun eu.
-Și dacă nu reușești?
-Mina, spun eu.
Încep să cânt 'Abataje'...
Beau o gură de coniac 'Ovidiu'. Am șterpelit o sticlă de la babacu. Nu-mi place. Eu prefer 'Triumph'.
-Vrei?
Se strâmbă. E frumoasă.
Miroase a trandafiri.
Un parfum puternic.
Mă doare capul.
Se făcu din nou liniște. Trebuia să schimb discul. Mi-e lene să mă ridic.
-Vrei să schimbi tu?
Geanina se îndreaptă spre colecția mea impresionantă de discuri.
'Uriah Heep'.
'Lady In Black'.
'She came to me one morning/ One lonely Sunday morning/ Her long hair flowing in the mid-winter wind/ I know not how she found me...'
Curios lucru.
Laura adoră melodia asta.
Geanina adoră melodia asta.
Albastru.
Cerul albastru.
E senin.
Am ochii umflați de la plâns. Geanina a zis că nu vrea să ne mai întâlnim.
Ce vrea?
Ce urmărește?
Nu înțeleg.
O urăsc.
Te urăsc! Geanina, te urăsc! Te urăsc!
Îmi vine să mă bag în Moldova și să nu mai ies niciodată. Să plec în altă lume. Să evadez.
Încerc să citesc.
'Sacrul și profanul'.
Mircea Eliade.
Manifestarea sacrului. Opoziția dintre sacru și profan.
Simt că mă tâmpesc dacă mai stau la soare.
Prietenii mei joacă un fel de polo. Se bălăcesc. Parcă sunt niște țânci.
Berea 'Solca' curge pe gâturile însetate cu viteză.
Oftez.
Sunt supărat.
'Z.Z. Top.'
'Gimme All Your Lovin'.
'I got to have a shot/ 'Cause what you got is, oh, și sweet/ You got to make it hot/ Like a boomerang I need repeat...'
Geanina, te iubesc!
Îmi vine să strig. Îmi vine...
Bă, n-am noroc la femei.
Miroase a bere.
A pește.
Miroase a pin.
Pădurea șoptește ceva. Bate vântul. Se adună norii.
-Bă, ne băgăm în Moldova, spune cineva.
Băgăm hainele și celelalte lucruri sub stâncile de pe malul Moldovei.
-Miroase a ploaie, spun eu.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10