(2)
,,Măcar cu un minut înainte de producerea acelui dezastru mi-aș dori să întorc forța trecutului în favoarea noastră! Să fiu un magician care reușește să se strecoare prin bucla temporală pentru a fi din nou cu marea mea dragoste”, își imagina Andrei privind panorama pădurii care se pierdea odată cu înaintarea trenului către destinație.
,,De când am pierdut-o pe Lelia, nu am mai făcut nimic notabil...
M-am adâncit în scrierea acelor romane, uitând să-mi trăiesc tinerețea, cuprins între sentimentele derutante cauzate de infirmitatea și boala mea, alături de tristeți iremediabile. Noroc că am înțeles la insistențele mamei și Emiliei de necesitatea unui psiholog. Ramona este cea care m-a ajutat să mă strecor din bula în care eram prizonier, atârnată în fața conștiinței mele interioare. Ea este prietena mea bună căreia m-am confesat și care m-a sfătuit să-mi înfrunt trecutul. Trebuia să inițiez o posibilitate bruscă, o reîntâlnire care să mă vindece de coșmaruri, de nopți pline de insomnii și regrete amare! Ramonei i-am povestit de la A la Z, toată viața, mea”, se consola el în tot acest timp.
Pe Lelia o cunoscuse în primul an de liceu. Andrei, un tânăr de doar 15 ani, ajunsese să se îndrăgostească pentru întâia oară de o fată...Colega lui de bancă, zburdalnica Lelia, îi cucerise inima, încă de la mijlocul semestrului întâi, când fusese aleasă în unanimitate, Președinta Clasei a IX-a A. Avea prestanță, avea aplomb și o fascinantă putere de comunicare cu cei din jur.
Fata vorbăreață cu ochii negri ca tăciunele era preferata profesorilor și a colegilor ei.
Amintindu-și chipul iubitei lui, Andrei zâmbi fără să-și dea seama. Nu-și mai dorea mâhnire și nici amărăciunea cu care fusese încălecat în toți acești ani!
El își propusese cu ardoare de ceva vreme, să-și trăiască propriul prezent. Și reușise să-și imprime unele sentimente de renaștere spirituală, doar datorită scrisului.
Lelia își lăsase amprenta asupra lui pentru totdeauna, prin însăși felul ei de a fi. Prietenoasă, caldă și mereu cu zâmbetul pe buze, devenise raza lui de soare în cei 4 ani cât fuseseră împreună.
Peste ei trecuseră anotimpuri și fapte, împliniri și amărăciuni.
În momentele ei de melancolie când fața îi devenea crispată din cauza unor aduceri aminte ce se doreau eliminate, Lelia îi explica lui Andrei acele stări:
,,Nu poți identifica fericirea deplină și bucuria dacă nu ai fost măcar odată-n viața ta nefericit! Doar așa vei învăța să prețuiești fiecare moment apărut și vei depăși toate obstacolele!”. Singurul lucru care-l speria cu adevărat pe Andrei, era încăpățânarea ei de a-și conduce lucrurile până la capăt în momentele când se considera vulnerabilă.
În timp ce majoritatea oamenilor se feresc să înainteze pe un teren minat când nu sunt siguri de pasul făcut care ar putea oricând să-i sfârtece printr-o explozie în bucăți de carne risipite de tun, Lelia adora acele clipe când nu pregeta să se ia la întrecere cu soarta potrivnică. Era ca o leoaică care-și apără puii de un dușman invizibil, învățându-i în același timp să se descurce singuri și să se protejeze.
Poate această latură eroică a ei era provocată și de zodia Leu în care se regăsea, sau mai mult ca sigur, anii cât fusese orfană de tată își spuseseră cuvântul, fiind nevoită să se ocrotească singură de oamenii nesinceri și neloiali. De fiecare dată când Lelia era încordată și pusă pe harță cu semenii care-i creau probleme, inima lui Andrei bătea parcă înafara pieptului, adulmecând la fel ca cel încolțit, starea acestuia de neliniște. Cu toate acestea, el o venera, simțind că alături de ea devenea din ce în ce mai puternic.
Spre deosebire de iubita lui, care-și trăise singurătatea doar lângă mama ei, Andrei o avea aproape pe frumoasa Emilia, sora mai mică, alături de care-și împărtășea toate tainele adolescentine.
,,Între mine și Lelia a fost la început o dragoste neîmpărtășită, o admirație infinită din partea mea pentru liceanca care se lua la bătaie cu colegii de clasă, fără a sta pe gânduri. Avea cele mai neașteptate lovituri sub centură în momentele când se simțea bruscată sau ironizată...Sub picioarele ei, băieții se prăvăleau ca muștele...
Știa mereu să facă față oricărui compromis și acesta fusese unul dintre motivele care m-au determinat să mă îndrăgostesc de ea”, îi spusese Andrei , Emiliei într-o discuție în care recunoscuse că nutrește sentimente adânci pentru întâia oară-n viața lui.
,,Îți poți conduce propria viață într-o dimensiune neobișnuită dacă vei iubi cu adevărat, frate! Nu vei putea zbura, așa cum auzi des prin filme, dar nu va conta acest lucru! Nu vă goniți sentimentele, ci apropiați-le! Totul este o chestiune de timp și spațiu, sunteți încă atât de tineri și fragili! Dacă nu vei găsi dragostea în doi, cu timpul, ceea ce simți se va evapora și acel iureș afectiv sufletesc se va risipi singur din inima ta. Ai văzut ce au însemnat pentru mama noastră toți acești ani de când tata a murit? Întreaga ei viață a fost o succesiune de suferințe și râuri de lacrimi, care s-au prăvălit și peste noi, asemenea unui tăvălug! Iar ea a fost mereu o femeie puternică!”, îi spunea Emilia dorindu-și să deslușească în Andrei un băiat stăpân pe orice situație.
Lelia nu fusese atrasă de Andrei de la început. Iubirea dintre cei doi liceeni s-a declanșat pe parcurs...Andrei simțise pentru prima dată furnicături în tot corpul, când Lelia și-a schimbat parfumul...De fiecare dată când ea se stropea cu el, primăvara se strecura printre ei vestind renașterea naturii și înflorirea liliacului alb. Era o floare pe care Lelia o adora și care nu lipsea din camera ei în zilele când acesta era înflorit. Ce o atrăsese pe ea cu privire la Andrei? În primul rând, statura înaltă care atingea 1,92 m și vocea lui baritonală cu inflexiuni domoale care putea ajunge la o voce gravă atunci când dorea să se facă auzit, dar mai ales calmul și siguranța pe care le afișa când începea un dialog. Avea o dicție a cuvintelor rostite care-o răvășea, un timbru clar al glasului care nu lăsa loc de interpretări versatile.
Andrei, era un tânăr cu păr blond-roșcat cârlionțat, înalt și cu ochi căprui. De mic copil practicase înotul, fiind recunoscut ca un sportiv renumit în cadrul Ligii Liceului, premiat la multe concursuri. Practicând sport de la o vârstă fragedă, devenise pentru el inevitabil să ia decizii înțelepte și cu simț de răspundere, afișând o conduită echilibrată în fața prietenilor lui.
La rândul ei și Lelia întruchipa o alură atletică. Încă din școala generală, obișnuise să joace baschet și se încumetase să încerce toate sporturile extreme. Se aruncase cu parașuta, fusese într-o tabără în clasa a IX-a de caiac canoe.
În zilele de vară Lelia se aventura fără teamă cu rolele în zone periculoase și conducea cu detașare o motocicletă Harley Davidson pe care o căpătase cadou când împlinise 14 ani de la fratele mamei ei, stabilit în America de 25 de ani. Aceste facilități pe care ea le experimentase se datorau unchiului ei, Mihai Ciurea, care, ori de câte ori revenea în țară din SUA, o însoțea prin cele mai nestrăbătute locuri din țară...
Lelia avea 1, 82 metri, ceea ce o făcea să pară înaltă în comparație cu celelalte fete din clasă. Silueta ei însă era cea mai invidiată. Deși mânca mereu cu poftă și nu avea preferințe culinare sau dietetice, trupul ei se sculptase asemenea unei sirene care putea concura oricând la un concurs top model.
Pe lângă toate acestea, părul de culoarea morcovului cu reflexe gălbui, și zâmbetul uimitor, cucereau de la prima vedere persoanele care-i ieșeau în cale. Lelia transmitea acel magnetism afișat de fetele care au pe acel ,,vino-ncoace”, fără a depune nici un efort. Nu se machia decât discret și doar la ocazii speciale, iar rujul nu-și avea rostul, deoarece era înzestrată cu acele buze roșii cărnoase invidiate de toată lumea, încă de la sosirea ei în această lume.
Privind pe fereastra trenului care alerga cot la cot cu meditarea lui, Andrei realiză că odată cu apropierea de orașul Constanța, amintirile despre Lelia deveneau vii și sfâșietoare. Își plăsmuia reîntâlnirea cu ea ca pe un colac de salvare al propriei lui existențe.
Nu-și mai dorea tristețe și nici gustul amar al unei existențe insipide cu care fusese obișnuit ani în șir! El râvnea cu ardoare să-și trăiască propriul prezent.
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu