Literatura și mai ales poezia i-au fost întotdeauna zone de interes special, scriind poezii încă de tânăr, dar a decis să publice destul de târziu, în 2020, când a debutat cu o carte de poezii intitulată Cântec șoptit unei zâne și lansată la la librăria Cărturești, din Lotus Oradea.
Au mai urmat, în anul 2021, alte două volume de versuri cu titlurile:Peronul unei iluzii și Magnetica.
Poeziile incluse în aceste volume oferă o perspectivă originală asupra realității, așa cum este ea receptată de omul contemporan, animat de idealuri și sentimente complexe, descrise într-un limbaj poetic îmbinând cu succes două zone aparent ireconciliabile - sensibilitatea trăirii și
acuratețea inginerească! Rezultatul oferit publicului este o poezie despre frumusețe și dragoste, clară, logică și făcând apel la cultura și cunoștințele științifice aflate la îndemâna unui cititor rafinat și, în același timp, o poezie diferită de celelalte producții literare de gen, aflate în acest moment pe piață.
Suflet de fân
În sinea mea, eu am rămas țăran,
deși îmi port laptop-ul în ghiozdan
și locuiesc de-o viață la oraș,
mă mai visez, în țarină, cosaș
lucrând de zor alături de ai lui,
nu ca aici în țara nimănui
prea plină de nimicuri care nu-s
decât minciuni ce ochiul l-au sedus...
Tânjesc să mă așez iar sub un pom,
să-mi scot merindea și, ca orice om,
'nainte de-a mânca, să mă închin
Celui ce-a-ntins deasupra cer senin
și-apoi, cu un cuțit, să tai mărunt
slănina, ceapa și să simt că sunt
părtaș nemărginirii, fiu etern,
în ciuda grabei veacului modern.
Încă mai cred că-n noi este un rost
și printre multe lucruri care-au fost,
am mai citit și eu câte ceva
înțelegând demult că litera
de fapt ascunde tainele de noi,
cei ce venim aici plângând și goi,
exact la fel cum o să și plecăm,
indiferent că între timp uităm...
Nu mai mănânc demult pe un ziar
și câteodată nu-s prea popular
spunând că nu empatizez deloc
cu cei ce cresc pisici și câini la bloc,
deși-nțeleg că-n suflet au un dor
și sunt țărani, precum strămoșii lor,
strigă în ei instinctul ancestral
de-a crește-n curtea ta un animal!
Un ultim cromozom neîmblânzit
de traiul rece și cosmopolit,
mai are amintiri încă de-atunci
când mai stăteau cu vitele, pe lunci...
cât despre mine, aș mai vrea, pe fân,
să dorm o noapte și să mai rămân
până târziu, sub stelele, biet cosaș
ce-a rătăcit o vreme prin oraș...
Praguri
să mă cunoști mai bine,
te-aș invita la mine
să îți prezint
colecția mea de praguri,
știu,
unii colecționează cupe,
fanioane sau steaguri,
dar eu am aici
numai praguri,
de jos și de sus,
după cum ți-am mai spus.
Le-am așezat la-ntâmplare,
nu contează ordinea
sau cum am reușit să le-adun,
ci faptul că au ca numitor comun
fruntea mea...
Nu căuta, nu există
caiete de amintiri
sau oracole,
sunt doar câțiva stâlpi
și mai multe obstacole
care au apărut intempestiv
în calea goanei mele
după miracole...
Așa e,
nu m-am ales cu mare lucru,
n-am fost prea bun la adunat,
dar se pare că,
nu m-am priceput nici la risipit,
mă-ntreb
oare chiar am trăit,
când au trecut
atâtea zile din viață
și de ce port în ochi
tristețe și ceață?...
ceva să-mi iei,
ia-mi tristețea
ce m-apasă,
fă-mă
să mă simt acasă
cănd în brațe
mă cuprinzi
şi acceptă
că mă doare
clipa mea
cea trecătoare,
reflectată în oglinzi...
Dacă ai
ceva să-mi dai,
dă-mi-te pe tine toată,
nu lăsa
nimic să poată
destrăma un paradis,
Dă-mi
iubirea ce te-animă
și rămâi
a mea sublimă
investiție în vis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu