Mioara Băluță: ***

plânsul nu va izbăvi lumea de lacrimi.

cine poartă în el inima unei păsări
nu se va teme niciodată de șerpi.
îmi amintesc
firimiturile din pâinea aruncată. cine mai știe
de cine. cine și de ce. de ce și pentru când.
copilul care alerga cu lupii în lumina lunii.
eu freatică. eu în cele din urmă
acolo unde nu au ajuns niciodată razele.
cele mai adânci rădăcini deja îmi cunoșteau
umbra. străină mie până la sfârșit. nu-mi vorbi.
în absența somnului întunericul și-a scris
de mână vocea pe tavan
a veșnicie.

----------------------------------------------------