Ștefan Popa: Poezii

Clipa de speranță                                                 
Nu cer averi și nici comori
Căci toate-s de prisos în astă lume
Privesc adesea-n sus la ceruri
Milă cer și-o clipă de iertare.

Nu cer nimic din ce nu am avut,
Doar un strop de lumină aș vrea
Nimic nu-i veșnic pe acest pământ,
Doar amintirile și faptele rămân.

Nu cer laude și nici glorie
Așa cum nici floarea nu cere nimic
Deși ea înflorește și emană frumusețe
Atâta vreau: o clipă de speranță.

Dorul de casă

Când îți este dor de casă
Te poartă gândul călător
Privești cu lacrimi pe fereastră
Îți este practic dor de Cer.

Privești la cer, adeseori
Și uiți de tine și de dor
Inima plânge cu lacrimi,
Cu gândul la Mântuitor.

Nu te întrista, știi bine
Așa cum credem în iubire
Cerul cu sfinții sunt în tine
Și toți nădăjduim la mântuire.

Nimeni nu poate explica
Acest dor nebun de Cer
Nici viața și chiar nici moartea,
Nu poate dezlega acest mister.

Zburăm încântați spre casă
Pe-un gând sincer și frumos
Pornim voioși cu credință
Pe cale, împreună cu Hristos.