Gabriel Stănciulescu: Iubirea mea, ursita mea...

=====================
Te-am presărat între ispite,

lângă un dor ș-o-ngândurare,
pe vremuri gri afurisite
iubirea noatră-i o încercare.

Iubita mea, ursita mea,
pășim cu dreptul, calea-i lungă,
de mână fi-vom printre stele
și calde raze, să ne ajungă.

De dor ș-amor călăuzită
într-un decor cu promoroacă,
cald îți e și rece iară...
când ești hazlie, când posacă!

Te înconjor c-o-mbrățișare,
te simt, prin pori se scurg dorințe,
și în clipe mii ne contopim
ca-ntr-un curcubeu de ființe.

Te mângâi cu priviri lucinde
și cu un sărut catifelat,
între vis și realitate
ursitele ne-au condamnat.

Ne-au condamnat la fericire,
La ce am tânjit și am mai vrea,
Să fim aievea, împreună...
Cât ține viața,... și într-o stea.

Autor: Gabriel Stănciulescu