zdrobind nesătul bălți pe trotuare,
iar ploaia care stă să vină...
Îmi șterge fruntea de culoare!
Încă îmi mai aduc aminte ce am fost,
țin minte!
M-am îmbătat cu abur rece... Nu era vin.
Și cerul, acum, își varsă apa
să-și domolească setea din asfaltul citadin!
Mă-ntind, mă uit pe la vitrine,
Eu-lui din mine încep să-i crească palme,
amintindu-și cu câtă ușurință
în trecut era... o umbră din reclame.
Într-un colț de stradă îmi descalț pantofii,
scăldați de-atâta apă ce-a curs pe trotuare
și tremurând de frig, ștergându-mi fruntea rece
scuip seninul după ploaie, crezându-mă...
albatrosul... ce n-a uitat să zboare!
poezie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu