Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Teodor Dume, carte: Interogatorii critice

     Teodor Dume, Interogatorii critice   * referințe, recenții, note critice   

=============================

Coperta și tehnoredactarea, Mioara Băluță
Editura, Pim/Iași, iunie 2021
Coperta color cât și o parte dintre paginile din interior
Pagini 127

Cele câteva note critice sau de lectură din cartea de față le-am reunit într-un suflet comun și le-am contopit cu stările create în momentul lecturării textelor autorilor aci prezentați. Și le mulțumesc pentru asta pentru că mi-au permis să pătrund în profunzimea lor, nu cu tehnici profesionale de analiză, ci cu sufletul.
Așadar, în rândurile de față , nu voi face, în mod special, referiri la tehnicile scrisului, la neglijențele sau accentele stilistice sau la alte artificii punctate ca reguli, ci voi indica și permanentiza (din perspectiva cititorului) sursa gândirii care creează spațiul de înțelegere a relației dintre autor – cititor și nu dintre autor – critic, cu atât mai mult cu cât am intrat în intimitatea creațiilor unor autori de mare valoare, ca; Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Nicolae Silade, Ionuț Caragea, Daniel Luca, Mioara Băluță, Ottilia Ardeleanu, Gina Zaharia, Sorin Cerin, Marin Voicu, Ștefan Popa și mulți alții, la care am alăturat (făcându-le onorabilă alăturarea)și nume mai puțin cunoscute, dar care marșează , cu tact și pricepere, pe drumul literaturii. Ori iată și nume care se află la început de drum și pe care le-am detectat ca fiind notabile în formarea detașamentului de exlporare a frumuseții din cuvânt; Alin-Claudiu Baciu, Radu-Alin Balaj și Alexandru- Eusebiu Ciobanu.
Cartea reuneşte note de lectură asupra unor texte selective din cărți scrise de diferiţi autori, cu vârste diferite, în perioade diferite. Punctând, uneori, și valoarea Om, (în cazul lui Gheorghe Grigurcu, și nu numai) am căutat să duc o paralelă între Om și creațiile lui..
Cu siguranţă că și numele acelora, aflați la început de drum, va deschide căi înspre un viitor literar, iar altele, ca într-o joacă de copil, îşi va acoperi amintirile stând în spatele singurătăţii încercând să-şi cosmetizeze anii prin care au trecut. Totuși le rămâne mândria de a sta alături, în acestă carte, de mai marii literaturii române, cotați ca unii dintre cei mai de seamă scriitori din România.
Scrierile de aici, în mare parte, sunt amănunte ale existenţei, realităţi care clădesc o personalitate. Originalitatea construcţiei constă în libertăţile sentimentale şi uneori în discursul confesiv al unor autori în dialog cu sinele sau cu realităţile din jur.
Cert este că tot ceea ce am detectat, citindu-i pe autori, se desfăşoară sub expresia unor trăiri la tensiuni maxime.
Etalarea stărilor şi sentimentelor susţine atmosfera interioară a cuvintelor care ne recheamă pentru a ne delecta sufletul.
=======================

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10