(Poem dedicat piloților militari din Forțele Aeriene Regale)
Brusc, aripile s-au frânt,
ca o lume căzută-n mormânt.
Șterge lacrima din ceruri-apuse,
ce întreține scânteia marilor aștri.
Asemenea unui meteorit
cade sfârtecat la pământ.
Sună a idioțenie, regimul e de vină,
e unul care a luptat în Est
și trebuie zdrobit cu aripi cu tot,
să nu mai poată zbura
în mireasma caldă a libertății...
Din lăuntrul inimii răsare
speranța aripilor frânte
că într-o zi va mai zbura.
Zdrobita-i sufletul din mine
degeaba; zborul n-a murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu