Mihaela Poduț Ienuțaș

poezie                                                                                                                                                                          

Nu știu de ce plângeau îngerii dimineață
De fapt era noapte și dădeau din aripi zgomotos
Când m-au trezit
Îmi loveau cu pene și lacrimi în geam
Poate și lor li se întâmplă să nu mai știe ce vor
Doar să simtă
Zăbrelele coliviei de cer
Nu știu de ce am simțit
Un fel de răspuns
Ca o sete amăruie
Mă durea în piept gândul
Apoi se făcu cald
O vătuire a durerii plecând
-Știi punctul de subtilă voluptate când
Fericirea vine tot așa
Tot atunci?-
Și voiam pe umerii lor să îl pun
Nu stătea
Nu stătea de aripi
Ai ochii mai frumoși dacă plângi
Auzisem
Totuși nu știu de ce plângeau dimineață
Nici de ce eu o fac
Acum
Poate de aceea
Și sigur nu
Doar ochii