Vasilica Grigoraș: Puzderie de stele

Cu exces de zel
rădăcina anilor mei

a înfiat rugina toamnei
încăpățânate și iscoditoare
care mă întreabă
pe un ton fistichiu
unde îmi este copacul vorbăreț
îmbrăcat cu mantie
de frunze verzi și corole înfiorate
cu care mă mândream
zâmbind senină.

I-am răspuns
că dragostea nu moare
în absența verdelui
și nici nu-i sursă
de delir ori suferință.

Lumina arămie
mă poartă prin labirintul
de aventuri și mister
iar rumoarea gândurilor răsfățate
de vraja poveștii curcubeului
sfarmă carapacea eului
aprinzându-mi cerul
cu puzderie de stele.