Giorgian Ionuț Zamfira: Ultima dorință

    Poezie                                                  

Gândind că fericirea e doar un fir de ață
Și toată amăgirea e un portal nedrept,
O mamă doborâtă de-acest final de viață,
Se roagă către ceruri cu mâinile la piept:

- Din toată avuția rămasă pe câmpie
Și frumusețea pură ce-n zare s-a născut,
Un gram de sănătate îți cer mărite Ție
Să-mi văd o dat' copiii pe care i-am crescut!

- Mi-e inima bolnavă și sufletul îmi plânge
Știind că ieri la masă uitam de vânt și ploi.
Mergeam ades' la sapă să pot un ban a strânge,
Să pun pe masă pâinea cea sfântă pentru noi.

Am trei copii și totuși sunt singură-n odaie,
Că anii spală fruntea acestui trup de lut.
Dă-mi Doamne sănătate să traversez prin ploaie,
Să îmi revăd copiii ce-n chinuri i-am crescut.

Nu-ți cer asemeni multor ce vor împărăție
Comori sau zestrea lumii lăsată pe pământ,
Ci îmi doresc o clipă copiii mei să vie
De dincolo de zarea răpusă de cuvânt.

De-o fi să mor ca mâine, îmi las în palma-Ți Sfântă
Comoara mea de suflet să o păzești cu drag.
Iar razele de soare să i le pui la tâmplă,
Să-și amintească astfel chiar și de vechiul prag.

Puterile mă lasă și stinsă mi-e lumina
Afară-i numai vântul ce-n geam s-a năpustit,
Mi-ar fi plăcut s-apară, să le prepar eu cina
Dar pare că destinul cu ei nu s-a-ntâlnit!

==============================