Doina Moritz: Am ars rugul trăirilor...

 poezie                                      

Am prins în palme strigăt de cocor
Și-o primăvară pentru amândoi,
Bătaia lină-a ceasului pe-un nor,
Nemărginirea dintr-o zi de joi.

Am strâns petale-albastre în decor,
Frunza lipsă din verdele trifoi
Și am oprit un fluture în zbor,
Am împărțit o fragă pentru doi.

Am dus iubirea sacră la izvor,
În colțul lumii neudat de ploi,
Am învelit un gând cu-argint de nor
Prin foi de timp, peste copacii goi.

A-ncărunțit în mine primul zbor
Și ultimul prin junele zăvoi...
Fără să știu, un asfințit de dor
Mi-a pângărit privirea ca un sloi.

Am luat din gheața lui ciob de ulcior,
L-am dăruit uitărilor în roi...
Am despletit petale de bujor,
Pe un altar clădit pentru-amândoi.

Am ars rugul trăirilor din dor,
Torța aprinsă-a mistuit un "Noi"...
Flăcări prinse-n iubiri care nu mor,
Nu pot fi stinse prin "griul" din ploi.