Vasile Ionac: Singurătăți

De ce să-mi fie ciudă pe toamnă,
când eu sunt ca ea?
tușește duminica-n goarnă,
păsările stătătoare umbresc trotuarul
de pe dedesubtul pomilor dezbrăcați.

dintr-o catedrală, un popă burdușit cu adevăruri
strigă: nu vă vaccinați,
de parcă moartea colindă altarul.

simplitatea trăirilor se destramă
în reguli alambicate, în forme măcinate.
din cauza calendarelor, cel mai ades se face noapte
iar ceața e turnul din vamă.

întunericul se sprijină de felinarul electric,
acoperișurile macină ploaia
în vreme ce, de planton,
stelele strălucesc nevăzute
în nesfârșirea în care îngerii
stau de vorbă cu Dumnezeu
despre cum se poate combate prostia.