Nicolae Silade: Poezii

 mergere înainte                               

nu mai am decât viaţa
acest altar de jertfă pentru tine
această jertfă necurmată pentru tine
această lacrimă acest surâs
această încredere-n tine

nu mai am

nu mai am decât viaţa
acest fagure de albine stors pentru tine
această flacără-n vânt
această scânteie urcând din cenuşă
din nou către tine
* * *
el nu are nume nici margini nu are
este marele nostru necunoscut marele anonim
este cel care este

au vorbit mulţi despre el
vorbe adevărate vorbe mincinoase vorbe
vorbe în vânt zice el
şi are dreptate
pentru că
cel mai îndreptăţit a vorbi despre el
este el însuşi

dar el tace
e un mare singuratic şi un mare taciturn
uneori leagă un cuvânt de altul
o frază de alta
şi le rosteşte cu intensitatea tunetului

alteori vorbeşte prin gura mea prin gura altuia
însă atunci cu greu deosebeşti
vorbele lui de vorbele celui ce vorbeşte

şi dacă nu are nume nu e nimic
mai ciudat este faptul
că n-are început şi n-are sfârşit
deşi începutul şi sfârşitul sunt la îndemâna sa

el este treaz când visează
iar când se trezeşte îşi vede visul cu ochii
lumea aceasta e unul din visele sale
cealaltă lume e visul din vis

aici
eu am scris despre el
în vreme ce el însuşi a scris despre mine
în cartea lui vie şi fără sfârşit
* * *
exist printre lucrurile care sunt. soarele,

fratele meu, se naşte odată cu mine. apune
odată cu mine. spre a răsări din nou
mai puternic, mai înalt, mai veridic.
locuiesc în această casă construită din
biblii. împreună cu soarele, fratele meu,
îmi pun mereu întrebări şi răspunsuri.
* * *
la fel pătrunde lumina prin jaluzele. şi pisica
toarce la fel. un gând de demult reînvie: sunt eu
acela. cel care priveşte îndelung peste veacuri.
cel care mă priveşte.
acum. el trece în fiinţa mea
cu toată fiinţarea lui. sunt eu acela. şi lumina
pătrunde la fel prin jaluzele. şi pisica toarce la fel.
* * *
e timpul să vii. e timpul să laşi deoparte
mizeria lumii în care te zbaţi. ţi-am pregătit un loc
şi un timp anume. ţi-am pregătit fericirea.
e timpul să vii. e timpul
să ne-nvăluim în muzica sublimă a lucrurilor.
să dansăm pe cearşaful acestei dimineţi primare.
care de veacuri se-ntinde peste pământ.
* * *
pluteşte prin încăpere zâmbetul tău.
o învălmăşire de sentimente. nu-ntreba fericirea
care se naşte. urma pasului tău pe mochetă.
umbra mea îmbrăţişând umbra ta.
şi sudoarea a două trupuri încinse. ce dragoste
nestăvilită. ce-nvălmăşire de sentimente. prelungire
a unui timp deja ancorat în amintire.
* * *
o, preafrumoasă zi! cu bocete cine
ar îndrăzni sa te-ntunece? îmi pare
că odată cu mine nasc toate. şi cântă
şi binecuvântată
primii mei paşi. iarba verde se face
aşternut picioarelor mele. lumina zilei
mi-e călăuză. iar cerul albastru: sălaş.
* * *
am venit pe lume fără voia mea
voi pleca împotriva voinţei mele

poate că voinţa este să fiu fără voinţă
asemenea ierbii toamna pe dealuri
ori asemenea norului purtat de vânt

poate că voinţa mea este
să rămân cel ce sunt
să rămân singur şi trist
ca un copac în desfrunzire

şi cu toate acestea mi-am trăit viaţa
am facut-o lungă şi plictisitoare ca un drum prin deşert
am făcut-o şi oază în inima lui
am făcut tot ce se poate face dintr-o viaţă
am făcut-o cuvânt

dar cui foloseşte toată această facere
acum când desfacerea nu-i doar o iluzie
acum când timpul îmi cere să fiu
fără voinţă asemena ierbii
fără voinţă asemenea norului
purtat de vânt
* * *
de obicei
mă trezesc dimineaţa devreme
la primul cântat al cocoşilor

în liniştea aceea
de dinaintea zorilor
îmi beau nestingherit cafeaua
de preferinţă amară
şi descopăr
dulceaţa ascunsă a vieţii.