de un timp în care
cuvintele nu au mai curs
tăcerea e la fel de albastră și
secată
un râu în care se văd pietrele
păcătoșilor
călimara ordinară sticlă
respiră aere
de tocuri înfipte pentru a da
ordonanțe
nu știu cine ne-a învățat
să fim ascultători
să stăm în banca noastră
ce prostie
când libertatea e un flutur de pântec
în călimară cuvintele se asfixiază
trebuie scoase față în față cu adevărul
soarele un reflector zilnic
se focusează pe somatică
noiembrie încă se expune
lângă barca piraților
doi inocenți se țin de mână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu