poezie
Azi răsăritul soarelui nu-i un simplu joc
ci e sărăcia tinereții noastre
adunată la un loc.
De foamete mă arde soarele în acest anotimp înșelător
ca unicele plante: urzicile, ce cresc
de dorul minunilor...
În acest context și Dumnezeu poartă o teamă:
să nu-l ia minunile înainte...
Dacă va face minuni cu urzici....
Aceasta ar fi preîntâmpinarea foametei
că fac eu vrăji cu urzici...
Acum să vedeți cum se vor săvârși în același timp
vrăji și minuni...
Aici e finala concursului de mirări...
Dumnezeu cu minunile, eu cu vrăjile,
dăm peste cap binecuvântările,
descântecele, complimentele și canoanele
amestecând datinile cu fanteziile...
Câte urzici sunt suficiente pe foamete...?
Aceste plante universale se leagănă în vânt
de parcă șuieră a răspuns așa:
”Acum să te vedem...!!!
Tu pe noi sau noi pe tine
te vom biometaforiza cu porii noștri urticari și iritanți....
Sau prin pact ne vom ”urzicomeni” în comun…!”
Ce pot spune decât că rămân mut pe moment,
ca un cântăreț care nu are altă soluție mai sinistră
pe timp de sărăcie, prin foamete
decât să cânte în frunză de urzică...
Decât un astfel de aprig cânt
mai bine în luptă dreaptă să ies victorios...
Fie și în lupta cu urzici
În loc de spadă sau de pușcă în această luptă
va trebui să folosesc urzici?
Ca astfel să nu avem iar de cină urzici…?
La cine să fac un memoriu în acest sens?
Să scriu destinului? Muzei?
Dacă ar ști măcar muza ce scriu!
Pe când rosteam toate acestea,
muza m-a împresurat astfel?
”Ce tot îndrugi acolo?
Ce să-mi scrii mie pe foametea asta?
”Ce crezi că sunt eu acum față de tine?”
Răspund uluit:
”Imensitate! Nemărginirea ta!”
Muza m-a uluit rostind:
”Nu-mi spune mie așa!”
Dacă Dumnezeu te inspiră direct prin foamete ce să scrii,
ce aștepți de la mine?
Scrie...!!!
Eu sunt trimisă doar ca arbitru...!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu