Marin Rada: Străinul

Vine o iarnă

ca o perdea peste lume,
tu ești la fereastră
cu o floare de ger,
lumina moare încet
între palmele nopții,
din oglindă, un străin
îmi face semn
să mai sper,

Rochia ta de zăpadă
încă mai plânge,
în pragul casei aduce
cu o ramură de cais,
mi-e fruntea încinsă
de ultimul vis
iar luna e o rană
plină de sânge...

Dar eu nu mă opresc
nici o clipă,
de pe fotografie,
numele mi s-a șters,
viața mea e acum
o pagină albă
pe care lumea o citește
din mers...

Vine o iarnă
ca o perdea peste lume,
tu ești la fereastră
cu o floare de ger,
lumina moare încet
între palmele nopții,
din oglindă, un străin
îmi face semn
să mai sper...