Nichita Stănescu: Adolescenții

Mai mulți băieți împreună:ce fericire!
Ei stau întinși pe șira
spinării
Carpaților de după-amiaza
Silabe de fosfor urcă panta de piatră
rece,
pînă sus la cei doi poli ai serii.
O, păsări atrase,
restituite liniștii unui zbor, cu aripi
mereu întinse, mereu nemișcate.
Ei stau lenevoși; numai ora
își coboară secundele -pești sub un rîu înghețat.
Rîu drept, tras cu linia, rîu invizibil al cuvintelor febrile,
rîu nervos schimbîndu-și întruna izvoarele.
Cînd tac, deodată tăcerea are o dimineată a ei, un zenit,
are o după-amiază a ei, un nadir
și-apoi, iarași o dimineata.
Din sirul orelor, fiecare și-alege cîte opt.
Opt ore anume, cele opt ore ale zilelor lui.

Cele opt rădacini ale celor
șaisprezece arbori.

Cele opt izvoare ale celor douăzeci și
patru de fluvii cele opt cîmpii
Aud pe unul spunînd:
„O cîmpie nu-i altceva decît mai multe piscuri împreună'