Petruța Niță: cântec ție...

m-ai citit în secunda unei ploi de vară
nici nu ştiai de unde vin
sau unde plec după ce trec norii aceia rătăciţi
mi-ai arătat doar locul unde apa
călătoreşte spre apus
fără să-i fi ştiut sensul înainte
(nici nu ştiai dacă mai pot
sau dacă ştiu că pot vedea şi răsăritul)
şi m-ai strigat ca pe un cântec
şi m-ai suflat ca pe un fulg...
*

ţi-am citit ploile în ochii copilului
când tăcerile îţi plângeau paşii de nenoroc
nici nu ştiam de unde vii
sau c-ai să pleci să nu-ţi mai văd umbrirea
ţi-am arătat doar soarele din palme
din vremea când o tânără copilă
te-a plămădit rostogolindu-şi soarta
pe roata infinitului
şi te-am cântat ca pe un imn
şi te-am sorbit ca pe un vin...

*

m-ai învăţat cum să decojesc zâmbete
din colţul gurii plictisite de amurg
te-am învăţat blândeţea unei lacrimi
prelinse pe obrazul dăltuit
(nici nu ştiam dacă mai vrei
sau dacă ştii că poţi trăi iubirea)
eu te-am strigat ca pe un cântec
şi te-am suflat ca pe un fulg
tu m-ai cântat ca pe un imn
şi m-ai sorbit ca pe un vin...