Rotariu Dorel: Vremuri

De vrem să nu ne întinăm izvorul

Pe țărna Turdei hai să ne-nchinăm
La sânge brav ce ne-ntregi ogorul,
Cu lacrimi, trupul țării să spălăm!

A fost mai mic, ca-n pilda Mioriței
Când hora de unire l-a pierdut
Pe baciul de pe brâul suferinței
Ce lanțul de Carpați i l-a țesut.

Balada din vioara cipriană
Pe vrerea noastră note noi a plâns
Și a-nflorit Câmpia transilvană
La Alba toți românii când s-au strâns!

Un vis măreț își arătase geana,
Grădină cât o țar-am răsădit...
Flămândă iar de sânge era fiara
Când trupul țării firav... l-a ciuntit!

Către o maică ce-ncunună raiul
Lumina rugăciunii să-nălțăm,
În jalea Doinei ne cufunde naiul,
Pe strunele viorii, oful să-ngropăm.

Balada cipriană întețește
Amarul că nu-i Nistru drept hotar,
Românu-n zări străine pribegește
Căci fiara în pădure urlă iar!