Eu mă deschid, pe ram, precum o floare,
Când munți de doruri cresc acum în mine,
Iar focul nu-l pot stinge nici c-o mare,
Sunt flacără și viață pentru tine.
Și ard acum pe rugul de sulfină,
Cu dorul meu strigând a neputință,
Îmi scaldă fumul toată a mea vină,
Îmi șterge orice urmă de dorință.
Sunt raza ta ce-ncet, încet ea piere,
N-o mai iubește soarele de vară,
Iar trupul meu, prin două emisfere
Se pierde în explozia stelară.
Sunt floarea de salcâm ce-acuma pleacă
Cu-al iei zefir, la brațul primăverii,
Iar Luna, palidă, vrea s-o petreacă
Cu-alai de stele-n capetele serii.
În vis tu vei veni la noapte, iară
Să mă cuprinzi cu brațele-ți de soare,
Să mă-nvelești cu flori de lăcrămioară,
Și, de ce nu, c-o brumă de ninsoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu