de fiecare dată
când marea
își aruncă valurile spre țărm
te trezești brusc
din uitare
și începi să mă iubești ...
spuneai cândva ...
pescărușii nu se tem
de căderi
și nu crezi că există apusuri,
crezi doar că există răsărituri
văzute prin sticla unei clepsidre
întoarse,
ce ne măsoară urmele pașilor
pe nisip ...
marea își mai aruncă și astăzi
valurile
și se pare că nu-ți mai amintești
nimic
și încet,
încet începem să decădem în tăcerea
timpului,
prin fumul gri-albăstriu de țigară,
pete de cafea
și muguri de amintiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu