Nu știm noi ce vede ochiul nopții îmbiat de serenada lunii
De viorile nenăscute încă din pântecele copacilor vii
Pătura misterului se cerne peste lume aprinsă de stele, casele îngerilor
Cortina se lasă, înflorește intunerecul că să ne dăruiască somnul lebedelor
Se aștern la somn pădurile și munții imbratisind tainele neâncăpute
Câte grădini în serai sunt umplute de iubirea îndrăgostiților
Câte lacrimi curg în șiraguri de mărgele
Înălțate din inimi ce poartă pumnale de trădare în numele iubirii
Visele coboară în timpul somnului din tolbele îngerilor
Ne este dăruit somnul să trăim ca-n basme
Să valsam în alte lumi, în alte existențe
Să ne alegem trăsura cu caii albi ce ne plimbă pe calea Lactee
În domnul dulce nu ne fură nimeni, nu ne rănește
Acolo suntem cu toți îndrăgostiți, îmbrățișați
Avem pacea deplină, avem pentru o noapte pasărea zbaterii din noi
dormind
În ochiul nopții, sub aripa îngerilor, în vise, suntem egali, suntem iubiți!
"Confruntare"
Nu vei înțelege amărăciunea până nu vei cădea și tu în groapa cu lei
Când te vei salva, vei căuta și înțelege altfel curcubeul cerului,
Vei vedea diferit culorile sufletului pământean
Nu vei înțelege nebunia până nu o vei trăi si tu,
Rostogolindu-te în tumbele ei, să-i simți mușcăturile
Nu vei intelege zborul păsărilor până nu îți vei simți aripile sufletului tăiate
în înălțare
Nu vei ști cum e să fi închis în colivie până nu îți vei trăi întemnițarea ta
Nu vei ști cum e sa fi cerșetor până nu vei cerși si tu ce îți lipseste
Atunci vei deveni frate cu omul cu mâna întinsă, în zdrențe
Nu vei înțelege seceta pământului până nu vei fi însetat uscându-te în
devenire
Atunci vei vrea să dăruiești o cană de apă unui pribeag însetat
Cînd vei flămânzi vei înțelege foamea, și îți vei dori să înveți să framânți o
pâine
Nu vei înțelege deșertăciunea până când sătul fiind, simți înecarea în
prisosul fără trebuință
Nu vei înțelege ura până când nu vei mai fi iubit, învins în temnița iubirii
Nu vei înțelege trăirea până când, prin foc vei fi ars ca un lut neputincios,
Un lut fără de care mâinile olarului nu sunt nimic, iar el nu își cunoaște
desăvîrșirea
Atunci când toate acestea vei trăi, vei înțelege în sfârșit îngenuncherea în
fața vieții
Curgerea în destin, că tu îți ești călăuză, vânt, mare înspumată și corabie
Tu îți ești Luceafăr, tu îți ești întuneric și lumină, tu îți ești ceea ce trebuie
mereu sa fi
Și atunci vei înțelege îmbrățișarea iubirii supreme când o dăruiești și îți este
dăruită
Fără de care nimic nu are sens, fără de care Dumnezeu nu există…
“Hoțul de frumos”
am furat misterul lumii
să scriu un vers,
să las penița din mine să-și crească aripi
am furat liniștea nopții cu stelele ei aprinse
să mă las vrăjită
am furat parfumul trandafirilor
să înțeleg elixirul și spinii vieții
am furat soarelui razele
să mă las coaptă ca un strugure
am furat roua ierbii
să beau nectarul unei zile noi
am furat zborul păsărilor în vise
să mă înalț la cer să îmbrățișez infinitul
am furat pârguirea cireșelor
să vindec delirul suferinței când viață îmi dă să beau pelin
am furat tăcerea pietrelor, tăria lor
să răspund mușcăturii de om
am furat pumnalului tăișul
să nu mai fie miei uciși
am furat cucuvelei cântul morții,
să nu aflu că a murit mama și tata,
să îi știu acolo, acasă, așteptându-mă
am furat apei răcoarea și viața
să pot să dau și eu, la rândul meu, viață mai departe
am furat cerșetorului zdrențele și pribeagului traista
să aflu ce înseamnă a fi vagabond
am furat pădurii somnul
să pot pulsa în rădăcinile copacilor, să devin una cu seva lor,
să mă las tăiată de secure, sculptată, să devin vioară
am furat mării valurile
să aflu taina perlelor, cântecul sirenelor
am furat corăbiilor pânzele
să lupt cu furtuna, să înțeleg adâncul
am furat stâncilor puterea
să devin peștera asceților în rugăciune
am furat corzilor muzica,
să mor, apoi să învăț să reînviu,
să mă ridic din cenușă ca pasărea Phoenix
am furat îngenuncherea îngerului păzitor
să pot să ocrotesc iubirea de dăruit,
să aflu pentru ce am venit pe pământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu