Constantin Stamate: Revoluție

Revoluție I 

Unde ți-e privirea? Pe câmpul înghețat al sufletului meu Mai este loc de-o vară arzătoare. Nu doresc prea multe din iubire, Doar frumosul să-l contemplu. Visător prin alte mii de visări Voi sfărâma spre vremea pustie Încercările-ți rătăcitoare de-a mă iubi. Lasă-mă să-ncerc, iubirea pură! Prin regrete sufocante mă strecor Căci mi-e frică de-adevăr, Ce perfidă soartă ne-a fost dată... Înroșită inima-mi te-așteaptă, Ce frumos este! Revoluție II 

Tremurând in melodiosul suspin Neînfricat, cumplit gândesc misterioase plăceri. Lacom, plin de patos sorb roua iubirii Ce fraged rodește bucurii neștiute. Viața cheamă spre ea flămândă Roșul răsfrânt al iubirii noastre, Iar din rătăciri tinere Minunat mai chema bătăile inimilor Ce ne conduceau spre marginea lumii. Văzuți în păcat, departe de tot ce-i aici Dispăream în neantul vinovat, Viața, ce încă este plină de ură și iubire!

Revoluție III 

Oare mai cunoști puterea frântă a timpului? Văd inimi pline de patimi Iar viața devine grea, Aducând mustrări înflorite. Binele din divina lumină Stă peste hotare hoinar Și nu-i vorba de iubire... Mor totuși de dor cumplit, Un vis trăit în doi sau poate doar în unul...