Cristina Ștefan: portrete pe zăpadă

oamenii vin
oamenii pleacă
oamenii uită
important este că renasc ceva
odată cu plecarea
ceva mai tare ca moartea
*
nu avea prieteni
privea cum din dealuri domoale curge
teama îngheţului
îi era frig şi-n lumea ei înaltă
nu încăpea înstrăinarea
*
sfrijită, blondă
năsoasă cu mâinile mari
se dorea noapte de noapte
o marcă erotică de top tv-
au găsit-o într-o dimineaţă
răsucită pe parchet
inertă
şi în mână strângea 100 de lei!
*
i se spunea fluturaşul
pentru că tenul ei
era subţire, subţire.
alb şi fin
ca untul proaspăt;
la 70 de ani
şi-a vopsit părul albastru
şi-a pus o pereche de aripioare azurii-
când au văzut-o vecinii au crezut
că organizează o chermeză.
*
era medic chirurg -
grasă gogoaşă cu guşa gomoasă-
compensa duritatea
cu melomania,
la concert
tropăia lent
pe muzica lui Mozart
*
mi-a cerşit bani
la revelionul scriitorilor
l-am întrebat ce poet român cunoaşte,
Eminescu-floare albastră
am liceul - mi-a şoptit -
i-am dat banii însă merita un job
*
el a fost propangandist implicat
vreo două decenii,
acum la 85 de ani
mai prinde câte un copil în parc
sau pe scara blocului
şi-i povesteşte despre Lenin,
pe Stalin l-a urât
era incult...
*
după revoluţie
singură şi uitucă
Meluncinda a intrat pe internet
şi-a aflat că poate scrie versuri
mieunate şi simpluţe
nu-i pasă
e fericită: produce rumoare
*
am întâlnit un dăscălaş cronicar
înalt, spătos
cu ochii mici şi răi
vorbea de una de altul
care habar nu au să scrie
am aflat că recenza pe oricine-i dădea 100 de lei
contravaloarea mărfii unui vis de poet
*
tânărul avea în mersul lui
ceva batjocoritor
păşea aruncat
ca şi cum pasa mingea
unui adversar imaginar
şi totuşi
în ziua aceea pe munte
a călcat strâmb
n-am putut
să-l privesc,
intrase în pământ
*
bărbatul din lună
scria poezii
compunea muzici sentimentale
şi desena chipuri frumoase
avea atâta lumină
în mâinile lui
încât semnele despărţirii
înălţau
grămezi negre
de stele
*
Roxana
voia să înveţe zborul
când a picat primul examen
s-a avântat de pe căminul de studenţi
spre cer;
jos, pe platforma betonată
avea o aripă
întinsă spre oameni...
*
ce ghinion să iubesc un poet
el poate să-mi soarbă
în trei cuvinte
naşterea şi moartea
asemenea
pot rămâne fără sinele meu
dacă iubesc un poet...
*
profesorul Luctar
îşi scotea pălăria
când întâlnea o studentă
într-o zi pe Sărăriei
o colegă cu tupeu
i-a răspuns la salut
scoţându-şi pălăria-nflorată
într-o reverenţă ironică;
întristat brusc
profesorul
şi-a întors privirea
în altă parte
şi la examen
a picat-o.
morala?
a saluta e o manieră,
a răspunde la salut
e mai mult decât o ştiinţă.
*
urcase la peste 2500 de metri
din stâncă în stâncă
când a ajuns sus sus pe platou
epuizat de efort
a înţeles ratarea
el căutase
un munte neterminat
şi nu eternitatea albă
deschisă acum privirii
el căutase locul acela
unde se războiesc regimentele luminii
cu apele ne-ncepute
el s-a dorit
lancea zdrobind cerul
abia acolo sus sus pe platou
şi-a recunoscut în sfârşit
noima de a fi
nici măcar
o simplă
rază de soare
Volum Punct şi de la capăt - portrete pe zăpadă - ArtBook, 2014