Floarea Dutulescu: Dragoste ai, Doamne...

Peste universuri de lumină, ochii mei se înalță,
Nemărginiri ating cu visul, sub razele de lună,
Brațele cerului cu stele mă răsfață,
Simt sufletul pereche cum lângă el m-adună.
Primăveri renasc în ramuri înghețate,
Zăpezi albastre curg în stropi de rouă,
Genunchii-mi ard sub rugi adevărate,
Aștept să primesc din cer o viață nouă.
Glasul îngerilor ne mângâie cerul nopții,
Tu și eu - nedespărțiți prin galaxie,
Destine nemuritoare-n cartea sorții,
Ne-om regăsi prin infinit cu bucurie.
Și-am să revin etern să te ascult,
Mi-ești adiere peste flacăra-mi de foc,
La ecoul șoaptei tale eu eczult,
Culeg din flori de câmp, trifoiul cu noroc.
Un dor imaculat în suflet am ascuns,
Căci nu cred să existe dragoste mai curată,
Doar ochii noștri nu s-au oprit din plâns,
Iubirea noastr-adevărată nu va muri vreodată.