Nela Boca: Rugă pustie...

Și dacă azi ți-as cere drumul înapoi

Spre neștiința-n care am fost cândva,
Îmi vei aduce iarăși nori și ploi,
Ger și furtuni în viața mea?

Căci nu mai voi atâtea insomnii tăcute!
Și nu-mi doresc răspunsuri care dor!
Nu am decât crâmpeie triste, rupte
Și-o margine de vis amăgitor!

Dar m-ai ales! Să-ti fiu mereu albastru!
Să scutur veșnicia cu întrebări!
Să răscolesc cărări în fiecare astru
Să nu mă mai opresc din căutări!

Sunt doar un vas neînsemnat de lut!
De ce mi-ai dat atât de grea povară?
Nu știi în câte nopți ce aspru m-a durut!
M-aș vrea înapoi! Să fiu că prima oară!

Neștiutoare și senină, copil naiv cu dorul de frumos
Să nu mai simt atâta vină, săgeți ce-mi intră pân' la os!
Nu eu, mi-am croit calea și destinul!
Tu, Tată mi-ai zidit în inimă seninul!

Știu... Ți-e necaz că nu sunt mulțumită
De ce mi-ai hărăzit ca și ursită!
Dar nu vreau Tată să mai fiu privită
Ca o zăludă ce-i cu mintea rătăcită!
Tu îmi cunoști și gândul și scânteia!
Îmi știi culoarea sufletului meu!
Tu-mi încolțești în inimă ideea
Tu-mi ești alături când mi-e greu!
De ce găsesc în drumu-mi doar venin?
De ce mi-i inima neînțeleasă?
Sun doar copil cu dorul de senin
Cu lacrima prea des in suflet arsă!
Acum îmi vii și îmi răspunzi cu duioșie
Că pot să-mi duc și crucea și amarul!
Cărarea ce mi-ai dat rămâne vie
Căci numai tu-i cunoști hotarul!
Și totuși. Am durere-n suflet, Tată,
Îmi e iubirea de frumos nevinovată!
De ce îmi e adesea arătată
Doar fața lumii strâmbe, necurată?
Îmi mângâi părintește fruntea îngândurată
Și-mi zici atât: Copilă, rabdă, iartă!