am șters un vis am aruncat păpuși
apoi încet trecut-am din atunci
ȋn timpul nou când viruși nesupuși
răpun bătrâni copii și prunci
am încercat să uit și m-am trezit
lângă hidoasa fierbere de-acum
când rău și întuneric infinit
lovesc lumina și-o transformă-n scrum
cui să vorbesc pe cine să invit
de ce vecine mă urăști
fugim și dispărem pripit
în izolare printre fețe-măști
și totuși Doamne eu mă rog și sper
ca lumea să vorbească într-o zi
nu doar de morți de boli de negrul cer
ci de iubire soare bucurii…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu