Viorel Boldiș: Viața mea

Sînt nopţi în viaţa tuturor
Ce parcă nu se mai sfârşesc,
De parcă-ntregul cer e-un nor
Înnegurat şi nelumesc.

Tu, neştiind cât mi-e de greu
În noaptea mea ai răsărit,
Şi dintr-o dată cerul meu
Ca un cristal s-a limpezit.

Şi nu mai ştiu de-i noapte – zi...
Dar cui ce-i pasă dacă-mi eşti
Esenţa verbului a fi
În aste vremuri nelumeşti?

Apoi, ca din senin tumult,
M-ai întrebat încet, de-abia:
La care viaţa ţii mai mult,
La viaţa ta? La viaţa mea?

Eu ţi-am răspuns, timid cum sînt,
Că ţin mai mult la viaţa mea...
Atunci, din unde tremurând,
Te-ai supărat... oh, de-aş putea...

Şi ai plecat, ca-n zori o stea,
Uitând că tu eşti viaţa mea.