Fricoșii stau ascunși sub carapace
Dar caută un mijloc de tortură
Să otrăvească sufletul ce zace
Acolo unde-i pace și căldură
Ei au ca semn pe frunte o năframă
Și poartă-n palmă așchii din pădure
Că au uitat de dragostea de mamă
Din clipa-n care-au învățat să-njure
Ei ne privesc prin ochi de căprioară
Când lupii sunt adesea pe aproape
Dar nu băgăm în seamă tot ce zboară
Că toți purtam o lacrimă sub pleoape
Ei sunt fricoși, răpuși de tinerețe
Și tot amarul îl aruncă-n stradă
Că nu e timpul azi de politețe
Să-și măture gunoiul din ogradă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu