Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Mirela Chochei: Urme de lumină


În acordurile nopții, sub covor de stele mute
Luna-și varsă asfințitul peste chipuri ostenite,
Flutură cununi de umbre, ziduri negre-n amăgire,
Se duc vise ne-mplinite spre neant, în nălucire.

Scapără pe cer tristețea necuprinselor tăceri,
Se-ntrevede începutul unor false învieri,
Se târăște neputință de-a grăi în adevăr,
Palma somnului asudă peste florile-mi din păr.

Somnul lumii se-ntrevede arătându-și nepăsarea,
Câmpuri sumbre de-ntuneric risipesc în valuri zarea
Și din stelele apuse cu-a lor umbră de argint
Turme de strigoi de noapte trec prin lume amăgind.

Fug pierdute idealuri peste urme de lumină,
Urlet, strigăt de durere peste visele-n surdină,
Se arată negre vremuri, picuri sumbri de pustiu,
Cad perdelele uitării peste plânsul ud și viu.

Nourii pătați de noapte se desfac în mii de zări,
Pâlpâitul de speranță se ascunde-n depărtări,
Se preface în cenușă adevărul din Cuvânt,
Totui-i vis și-nchipuire... lumea doarme, totu-i vânt.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10