Undeva, uitată, rece, dezgolită de candoare
Stă o păpadie goală de cuvinte și petale.
Doar un voal însingurat, îngroșat puțin la poale
Mai incearcă să-i ascundă, pielea palidă și moale.
E o păpădie mică, închistată în tăceri.
Poartă nimbul de mătase a atâtor nostalgii,
Simte adierea tristă ce-o-nconjoară cu fiori
Și nu se poate opune...se transformă-n elegii.
Păpădie aspirată de lăcomia tristeții...
Stă pierdută ascunzându-și goliciunea indecentă,
Sărutând culoarea blândă din alcovul dimineții
Și sperând să vii să-i dai, haina ta cu gust de mentă.
N-a putut să țină piept gândurilor sfidătoare.
În nopți albe, fără pace doar cu ploi neterminate,
Subjugată de amploarea unui zâmbet de petale
A sfârșit în goliciunea unui vis de șoapte moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu