Luminița Giurgiu: Te-am iubit

te-am iubit pentru felul în care exagerai și pentru minciunile vinovate
mă fascina vibrația corzii întinse la maxim care părea că nu se va frânge
ți-am iubit căutarea neostoită a ceva mai bun, mai mare, mai înalt
râvna de colecționar nebun și miop
oglinda în care îmi arătai, râzând în hohote
forme noi, sânii mei perfect inegali, șoldurile fosforescente
stele cu colțuri ca niște degete de făpură navigatoare prin pântece
te iubeam și nu mai știam cine sunt, neliniștea permanentă se adâncise
ca un pumn în nisip, ca roțile unui tramvai deraiat
în cimentul sărat și proaspăt al disperării.
iubeam șuvițele suflate ritmic din ochi, de pe frunte
în timp ce-mi cotrobăiai prin măruntaie, cu mâinile-amândouă
rupând pagini umplute migălos cu propolis,
te-am iubit și asta mi-a deschis porți solare și puțin răgușite
departe, atât de departe, încât ai pierit, ai pierit.