Zarra Zarra: Înrămat în strai de gheață

Într-un ceas tăcut iernatic curg nevolnicii mei pași
pe un drum care ne știe din vremuri deja apuse
când eram încă lăstari

astăzi parcă-i mai sihastru drumul nostru rupt în două
înrămat în strai de gheață broderind pulberi de stele
leac retinelor ciobite
la răstriștea dintre clipe

iarnă mi-i fără privirea-ți
ce zădărnicea tristețea unei sorți cumva bolânde

doar în gând ce mai străbate
glasul tău călit în vatra
nelipsitelor trăiri
și comoara ce rămas-a oaselor senile reazem
pentru-o clipă, poate două

trupul meu din lut netrebnic
urma-și lasă-n spuză albă creionând dorul de tine
trupul tău plecat devreme
înrămat în strai de gheață
parcă-i geamăn cu durerea
trăirilor risipite
ce nu se vor mai întoarce nicidecum, în astă lume
a iernaticelor firi

înrămat în strai de gheață
pasul meu pe-al tău îl cere
va mai fi sortire Doamne
să se-ntâlnească vreodată
peste puntea dintre lumi
ori se rupe precum firul
viețuirii pe pământ...