Ileana Vladusel: Nu scriu

Eu nu scriu poeme, eu plâng,

aici, pe-acest colț de amurg,
aici, pe peronul uitat
și vechi și în plâns îmi desfac
petale de doruri și-n frunze
regrete, blesteme, osânde.

Nu scriu, nu am dreptul nici cum
să merg pe alei cu cel bun,
doar salcie-n râu, curgător,
arunc uneori câte-un dor
și-n nopți când în piept mă înțeapă,
beau apă cu rimă sărată.

Când zorii în plâns își dezleagă
a lumii poveste, mă întreabă,
de ce uneori strigă-n mine
trecute, uitate, coline
și câmpuri cu flori și mușcate
în lavițe vechi, și balade

Și-atunci, uneori, de alean,
de răni adâncite prin ani,
amestec cuvintele-n gene
și plâng ostenite catrene
din pieptul ce strigă-n tăcere,
a timpului aspră durere.

Desfac uneori, cu sfială,
cuvântul ce-n sânge-mi răscoală
și cântecul lui pentru lume
îl dau, fără plată, să fie,
opaiț fermecat în perete,
alean și poem și poveste....