Sub flori de liliac, bătrâna bancă șade
în iz de dor buiac si-un cár ce lemnul roade.
Se-aude pasul trist, când soarele adună,
în suflet de artist, un ochi de cer fântână.
Coboară un parfum pe trepte de lumină,
din gânduri iese fum, din sânge, o rugină.
Piciorul dintr-un lemn își plimbă-n os tăcerea,
genunchiu-i un îndemn să-și scuture durerea.
Sub mov de neputinți, tânjesc a nemurire
eterice ființi 'n-a raiului umbrire.
În corul de mirări, mă-nvoltă o mireasmă,
se sting în pași cărări și sufletu-i agheasmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu