Ina Dumitrescu: Privirea ta...surâsul meu

Privirea ta îmi respiră în suflet lumina,

Surâsul meu îți înflorește zâmbetul,
Lacrima nopții îmi spală de gânduri retina
Cu leneșe ploi... și-mi picură-n inimă cântecul.

Printre albe cearceafuri mă șoptești curios
În lumina neclară ce chipu-mi inundă
Și cu palmele-adânc scrii cu dor, languros,
Un tainic fior ce noaptea ușor mi-o alungă.

Te-ai trezit cu numele meu niciodată rostit
Mai profund, mai atent, mai rebel
Pe buzele-ți calde... într-un ritm negrăbit,
Picurându-mi pe piele bucățele de cer.

Din neant ai venit cautându-ți frenetic liana
În parfumul din părul meu plin de flori, însă trist,
Razele tale înverzit-au sub mine poiana
Surâsului meu rătăcit în deșert de abis.

Și-ntr-o zi, poate mâine, voi putea înțelege
C-am venit pe pământ cu un scop: să trăim!
(Fară legi și-ngrădiri, fiindcă azi și iubirea e lege!)
Surâsul tău... privirea mea...să avem, să iubim!