Luminița Giurgiu: Vedeți de-o umpleți

atât de fragil se clătină cuiul rănit
măsea de minte peste soroc înfiptă în scară
nu te urca
și nu coborî cu spatele
către frunze
e o fisură zimțată-n trotuarul
necopt, dar plesnit
ca un călcâi tânăr, muncit de neiubire
de ce-om sta înghesuiți toți acolo
de ce privim sângele șiroind cu ochii
în lingură
de ce tremură aerul și el nu se îndură,
îmi clănțăne dinții
o frunză cât jumătatea de lună mi se
lipește spartă, pe gură.
și arborele se aplecă timp
de o sută de vieți agățându-mi
de lobul urechii copilul
cu scară cu tot
spărtura din trotuar vedeți
de-o umpleți.